În timpul conferinței Partidului Conservator din 10 octombrie, premierul a ținut un discurs împănat de truisme. Citând din David Cameron, este posibil ca Marea Britanie să nu se mai bucure în viitor de gloria de altădată, întrucât nu reușește să țină pasul cu competitori mult mai flexibili. Singura speranță ar fi relaxarea normelor de tot felul, astfel încât antreprenorii să înflorească și să impulsioneze, ca în alte vremuri, schimburile comerciale. Splendidă abordare.
În paralel, guvernul său a instalat deasupra acestei mărețe națiuni semnul de „aici nu se intră“. În ultimii doi ani, conservatorii au reușit să pună obstacole imense în calea studenților și muncitorilor străini care ar fi vrut să se stabilească aici. De aceea, este mult spus că Marea Britanie pierde așa-numitul „război global al talentelor“ –  este descalificată din start. În momentul de față, din Anglia se pleacă în număr mult mai mare decât se vine.
Primul-ministru a promis recent ca, până în 2015, să aducă migrația netă (reprezentând diferența dintre imigrație și emigrație) sub pragul de 100.000. Cum rezultatul ultimului calcul era de 216.000, credem că obiectivul său este irealizabil. Numărul vizelor de studiu acordate de Regatul Unit a scăzut cu 21% în numai un an. Educația internațională, una dintre cele mai de succes „industrii“ de export ale țării, în care Marea Britanie ar trebui să aibă un avantaj competitiv imens față de restul lumii, se ofilește încetul cu încetul.
Teoretic, porțile statului rămân deschise pentru specialiștii din domenii complexe și, evident, pentru bogătași. În realitate, însă, nici aici nu punctează, din cauza birocrației sufocante. Procesarea formularelor de viză durează mult prea mult. Pentru marile companii, aducerea unui angajat din Delhi, de exemplu, nu este un capăt de țară. Pentru IMM-uri, însă, este o sarcină aproape imposibilă. Chiar mai rău stau firmele din IT, lăsate fără armele necesare în lupta globală pentru un număr relativ restrâns de experți. De altfel, Marea Britanie nu reușește să-și atingă nici măcar ținta (meschină, oricum) de imigrație pe diverse categorii de persoane. Într-una dintre ele, poate cea mai importantă – a persoanelor care manifestă talente excepționale – există un obiectiv anual de 1.000 de oameni. Anul trecut, pentru această nișă au fost acordate doar 37 de vize.
Politicienii englezi, în frunte cu conservatorii, fac tot ce le stă în putere să își arate colții străinilor. Luna trecută, parlamentul a aprobat o hotărâre prin care „vor fi luate toate măsurile“ pentru a menține populația țării sub pragul de 70 de milioane. Ed Miliband, liderul laburiștilor, și-a cerut scuze public în numele partidului său pentru numărul mare de imigranți est-europeni cărora li s-a permis să intre în țară în ultimii zece ani (uitând astfel că această minoritate nu a pretins niciodată prea multe ajutoare sociale, contribuind însă masiv la bunăstarea Regatului). Însuși David Cameron a promis revizuirea regulilor comunitare care garantează libertatea de circulație în interiorul UE. Drept la care, realist, nu se poate renunța decât prin autoexcluderea Marii Britanii din Uniune, ceea ce cu siguranță nu se va întâmpla. Așa că, printr-un asemenea discurs, premierul nu reușește decât să facă mai vizibil semnul de „aici nu se intră“. Iar oamenii talentați, aflați la mare căutare în întreaga lume, vor pricepe cu siguranță mesajul și se vor retrage.
Paradoxurile populismului
Câțiva politicieni cu vechime încep să recunoască, pe la colțuri, că politica imigraționistă a Marii Britanii se dovedește dezastruoasă. Chiar și unii conservatori mai orientați spre business se plâng că aceste metehne sunt tot mai nocive pentru strategia de creștere a economiei. Boris Johnson, ambițiosul și, în fond, liberalul primar al Londrei, le ține isonul. Și totuși, ce poate fi făcut, în aceste condiții?
Răspunsul este cât se poate de simplu: dacă o politică dăunează atât de mult viitorului țării tale, așa cum o face impunerea acestei ținte a migrației nete, trebuie să renunți la ea fără să te uiți înapoi, însă să și fii capabil să explici de ce ai luat această decizie. Din nefericire, David Cameron nu pare omul în stare să facă o asemenea întoarcere la 180 de grade; ceva spațiu de manevră pentru câteva măsuri mai puțin radicale are, totuși.
Fără doar și poate, imigrația nu este un subiect ușor de digerat în Marea Britanie – niciun alt mare stat european nu se opune cu atâta înverșunare acestui fenomen. 62% din englezi cred că străinii le îngreunează rezidenților accesul la piața muncii (față de o medie europeană de 45%). Trei sferturi din ei se plâng de presiunea exercitată de imigranți asupra serviciilor publice. Și totuși, britanicii sunt mai puțin xenofobi decât au impresia liderii lor, având un relativ respect față de specialiștii și studenții străini – este adevărat că fac discriminări puternice între aceștia și muncitorii de rând. Prin urmare, guvernul ar putea exclude aceste două categorii de imigranți din celebrele „ținte“. Apoi, ar putea înlesni accesul studenților la piața muncii; cu siguranță că un tânăr care a ajuns la o universitate de vârf se va dovedi un angajat valorors. Nu în ultimul rând, autoritățile ar trebui să grăbească și să simplifice sistemul de acordare a vizelor.
Pe măsură ce țările emergente se dezvoltă, numărul străinilor talentați care pot studia în universitățile britanice sau își pot pune cunoștințele la dispoziția prosperilor consumatori englezi va scădea. Pentru moment, faima internațională a Regatului Unit îi oferă un avantaj imens, de care guvernul nu știe să profite. Lumea este un teren extrem de competitiv: Marea Britanie aleargă spre linia de finiș, însă se împiedică la orice pas.