În Spania se află unele dintre cele mai vulnerabile bănci europene. Cuvântul corralito n-are nevoie de traducere pentru spanioli. Ei ştiu că înseamnă îngheţarea parţială a conturilor bancare, măsură luată în Argentina, acum un deceniu, pentru a face faţă ieşirilor masive de bani din sistem. Asta îl face atât de cumplit.
O asemenea poveste n-ar trebui să se întâmple într-o ţară solventă, aşa cum este Spania. Dar cum spectrul ieşirii din zona euro a Greciei bântuie Europa, băncile spaniole au un motiv serios de îngrijorare. Iar autorităţile ţării au fost nevoite să nege public riscul unui corralito. Nervii sunt întinşi la limită. Acţiunile Bankia, o bancă parţial naţionalizată, au variat enorm după ştirile, mai târziu infirmate, cum că oamenii s-ar fi înghesuit să-şi scoată banii depuşi la cea de-a patra mare bancă locală. „Eu muncesc de la vârsta de 13 ani şi dacă-mi ia cineva banii sunt în stare să fac moarte de om“, a spus un client al Bankia, care l-a abordat pe stradă pe ministrul bugetului, Cristobal Montoro. La rândul său, vicepremierul Soraya Saenz Santamaria a făcut apel public pentru „responsabilitate“. Mulţi l-au blestemat pe Paul Krugman, câştigător al premiului Nobel pentru economie, deşi acesta nu a făcut nimic altceva decât să spună că o prăbuşire a zonei euro ar putea însemna introducerea unui fel de corralito în Spania.
Contradicţiile Spaniei
În ciuda neliniştii, depozitele bancare au crescut în întregul sistem în luna martie. Mai degrabă acţionarii Bankia, și nu clienţii săi, ar trebui să fie supăraţi. Cei care credeau, în 2010, că fuziunea dintre şapte case de economii, ori cajas, încărcate de active toxice se va transforma într-o nouă bancă solidă s-au înşelat. A fost un mariaj nefericit: pe 23 mai, ministrul de finanţe, Louis de Guindos, a spus parlamentului că guvernul va injecta cel puţin nouă miliarde de euro în Bankia. Dar problemele băncilor sunt chiar mai mari. Acestea au refinanţat creditele dezvoltatorilor imobiliari aflaţi în dificultate încă din 2008, când a explodat piaţa de profil. Cele două runde de provizionare cerute anul acesta, totalizând 82 miliarde euro, s-ar putea să nu fie suficiente, deşi se aşteaptă ca guvernul să mai dea încă 15 miliarde din fondurile necesare. Pe 21 mai, guvernul a numit doi evaluatori independenţi pentru a evalua activele băncilor. În ciuda unui şomaj de 24%, familiile spaniole au un renume excelent, acela că nu renunţă cu uşurinţă la creditele ipotecare, în pofida problemelor. Chiar şi aşa, evaluatorii ar putea ajunge la concluzia că este necesar şi mai mult capital. Creditele neperformante au atins, în luna martie, un record al ultimilor 18 ani, de 8,4%. Având în vedere aşteptările de scădere a economiei spaniole anul acesta şi anul viitor, presiunea asupra sistemului bancar va creşte. Institutul pentru Finanţe Internaţionale estimează că băncile spaniole ar putea avea nevoie de un capital proaspăt de între 50 şi 60 miliarde de euro, echivalentul a circa 5% din PIB, dar există şi estimări mai mari, de 100 miliarde euro. Şi datoria externă a ţării este deja o problemă uriaşă. Temerile cu privire la sistemul bancar, la şomaj sau la creşterea economică au împins yeldurile la obligaţiunile pe zece ani la peste 6%, lucru ce face ca recapitalizarea băncilor cu finanţări de pe pieţele externe să fie extrem de scumpă. Credibilitatea Spaniei a fost ştirbită şi de revizuirea în creştere a deficitului bugetar de anul trecut, de la 8,5% din PIB la 8,9%, de vină fiind guvernele prea regionale cheltuitoare. Ele trebuie acum să facă economii masive. Premierul Mariano Rajoy vrea să facă ajustări fiscale ce vor economisi 5,9% din PIB doar în doi ani. Dacă se va proceda la aceste măsuri, recesiunea se va adânci. Chiar nu există niciun sfârşit pentru chinurile Spaniei?
„În pofida unui şomaj de 24%, familiile spaniole au un renume excelent, acela că nu renunţă cu uşurinţă la creditele ipotecare, în ciuda problemelor.”
