Aglomerările urbane din România au devenit adevărate capcane pentru mașini. Zone în care deplasarea se face în ritm de melc provocând pierderi de timp și financiare de ordinul milioanelor de euro. Unii spun, simplist, că este un efect al intrării în „lumea bună“ a statelor capitaliste care înregistrează creșteri economice. Alții că numărul vehiculelor este prea mare pentru infrastructura existentă. Culmea, ambele ipoteze sunt valabile și pot fi dovedite statistic. Un studiu al producătorului de sisteme de navigație TomTom arată că anul trecut capitala României a fost cel mai aglomerat oraș din Europa cu o creștere a timpului de parcurgere a unui traseu cuprinsă între 41% și 89%. În consecință, consumul de carburant, care este legat direct de emisiile de noxe, crește substanțial generând costuri suplimentare enorme atât pentru companiile din aria respectivă, cât și pentru șoferi. Poate cel mai simplu ar fi să acceptăm ipotezele de mai sus și să ne resemnăm. Sau să ne mirăm cum a fost posibil ca deja vestitul Sistem Inteligent de Management al Traficului care a costat 21 de milioane de euro să stea nefuncțional mai bine de trei luni fără ca cineva de la Primăria Capitalei sau Poliția Rutieră să tragă un semnal de alarmă. Rezultatul ar duce însă, fără îndoială, către același „asta-i România. N-ai ce face“. Surprinzător pentru mulți, chiar avem ce face. Și nu e nevoie de bani pentru a rezolva, măcar parțial, problema. Soluția se cheamă, simplu, bun simț și responsabilitate. De câte ori ați văzut șoferi care parchează lejer, pe prima sau chiar a doua bandă de trafic în paralel sau chiar perpendicular cu mașinile staționate la bordură, în intersecții sau pe linia de tramvai? Cu singuranță de zeci de ori. Zilnic. Câți dintre aceștia sunt amendați de poliție sau măcar apostrofați de colegii de trafic? Procentul tinde spre zero. E drept că, aici, vajnicii susținători ai sloganului „locurile de parcare sunt insuficiente“ pot scoate la lumină arsenalul lor de argumente care se sfârșesc brusc în momentul în care la doar câțiva metri apare un loc de parcare liber. Și așa ajungem la comoditate și lipsă de bun simț. Culmea, după ce părăsesc locul ilegal și imoral de parcare, aceeași șoferi comozi se transformă în acuzatori ai blocajelor din trafic și ai celor care, ca și ei cu câteva minute mai devreme, au parcat neregulamentar. E o boală fără leac sau, mai degrabă, una al cărui panaceu universal poartă uniformă și își face datoria. Acolo unde nu există responsabilitate și bun simț, doar mijloacele coercitive pot îndrepta lucrurile. Dovada e ușor de găsit… mai la vest. Că ne place sau nu, poliția rutieră are printre principalele obiecte de activitate fluidizarea traficului. Doar că apărătorii siguranței cetățeanului și ai respectării legilor sunt și ei oameni. Unii care își uită foarte des atribuțiile trecând indiferenți pe lângă mașini parcate ilegal, ambuteiaje și pietoni care traversează fără noimă. E mult mai simplu să stai pe o stradă liberă și să pândești cu radarul grăbiții care, abia ieșiți din ambuteiajul aflat la doar câțiva metri, încearcă să recupereze, măcar parțial, timpul pierdut.
Costurile acestui mod pur românesc de a vedea doar paiul din ochiul celuilalt sau de a îți face selectiv datoria se văd însă zilnic și sunt măsurate cel mai simplu în banii dați pe carburant sau, mai grav, în accidente provocate de lipsa de vizibilitate în dreptul intersecțiilor, oboseală sau nervi. Trebuie să recunoaștem că avem – la București, Cluj, Constanța sau în oricare mare oraș al țării – un trafic de milioane. Toate plătite din buzunarul nostru.
(Articol apărut în revista Capital din 12 octombrie 2015)
