Majorarea salariilor în sistemul public este firească, chiar necesară în învăţământ şi sănătate, însă nivelul anunţat este prea generos şi ridică întrebarea dacă vor putea fi plătite pe termen lung. „Creşterea salarială va fi, în medie, undeva la 70% pentru aproape 900.000 de bugetari şi 20% pentru cei care se află deja la un nivel de salarizare mare. Ne-am asumat politic că trebuie să avem o lege a salarizării care să corespundă realităţilor socio-economice ale României anului 2015 şi în perspectivă“, a declarat ministrul muncii, Rovana Plumb.

Evoluţia salariilor din ultimul deceniu şi jumătate arată că salariile de la buget au crescut, tot timpul, mai repede decât cele din privat. Dacă din 2000 până în 2004  a existat o oarecare corelaţie, din 2005 dinamica salariilor publice s-a accelerat, depăşindu-le pe cele din economia privată. Impactul asupra mediului de afaceri a fost resimţit  imediat. Atât teoriile economice, cât şi studii empirice dovedesc că majorările de la stat antrenează creşteri în privat, influenţând, totodată, mişcările forţei de muncă şi consumul.

CITEŞTE ŞI Românii se bat pe aceleaşi locuri de muncă de 15 ani

Salariile de la stat pun presiune pe privat

Experienţa arată că negocierile, discuţiile din domeniul public le preced pe cele din privat şi este de aşteptat ca, anul viitor, toate salariile să crească peste nivelul estimat de companii. Principala problemă pentru economie este că resorturile care motivează majorările de la stat nu ţin de productivitate sau cerere şi ofertă angajat-angajator, ci de decizii politice. De exemplu, funcţionărimea a beneficiat tot timpul de salarii mai mari atât faţă de media bugetarilor, cât şi faţă de media pe economie. În schimb, două sectoare vitale, educaţia şi sănătatea, au fost mereu în urmă, fapt care s-a reflectat în pierderea masivă de persoane calificate şi competitive, fie prin emigraţie, fie prin migraţia spre alte ocupaţii.

Din 2006, minima corelaţie dintre remunerarea angajaţilor publici şi creşterea reală de productivitate s-a evaporat, majorările fiind inclusiv peste procentul de creştere a încasărilor bugetare şi fără să mai ţină cont de realitatea din privat. Astfel s-a ajuns la cheltuieli cu salariile duble din 2006 până în 2010 şi la un deficit bugetar de peste 7% din PIB. În 2010, au fost tăiate toate salariile cu 25%, o măsura dureroasă şi cu repercusiuni în toată economia. Până în 2012, nu au mai crescut şi au ajuns chiar, în termeni reali, sub nivelul din 2009. În schimb, în privat salariile au continuat o uşoară creştere, chiar şi pe durata crizei. Mediul concurenţial a ţinut pasul cu productivitatea până în 2007, însă deciziile guvernamentale s-au repercutat din acel an, iar managerii nu au mai putut ţine frâna trasă. Prin urmare, nici salariile din zona privată nu au mai păstrat ritmul cu productivitate, avansând cu 9,4%, în medie, în vreme ce productivitatea muncii a crescut cu 7,7%. Din acest motiv, s-a ajuns la ajustări şi în firmele care, sub presiunea vârfului 2007-2008, au mărit mai mult decât şi-ar fi permis. Salarizarea la stat în funcţie de productivitate, aşa cum se întâmplă în vremuri normale în privat, este greu de conceput, chiar dacă însuşi ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, admite că „circa 20% din actuala administrație publică este ineficientă în posturile pe care le ocupă“.

CITEŞTE ŞI Românii se bat pe aceleaşi locuri de muncă de 15 ani

Salariile cresc prin decizia politică

Cu toate acestea, deciziile administrative pot fi prudente. Din păcate, între 2006 şi 2009 au fost hazardate, iar noua lege a salarizării pare să repete rețeta.  În elaborarea noii grile, s-a pornit de la nivelul salariului minim, ministrul muncii explicând chiar că, datorită majorărilor repetate, foarte mulţi bugetari au ajuns să primească retribuţia minimă. Ceea ce omite să explice ministrul este că salariul minim este stabilit politic, prin hotărâre de guvern, iar avântul pe care l-a dat executivul în ultimii doi ani imită modelul din anii pre-criză.

De exemplu, între 2006 şi 2008 salariul minim a fost mărit cu 320 de lei, iar din 2009 până în 2012 doar cu 100 lei. În ultimii doi ani, au fost emise câte două hotărâri de guvern care au urcat minimul pe economie cu 350 de lei. Din 2016, va creşte cu încă 150 lei. Analizând câştigul mediu pe economie, se observă că între 2006 şi 2008 a avansat cu 625 lei, iar din 2009 până în 2012, criza a atenuat creşterea, fiind de 359 de lei. În ultimii doi, a mai crescut cu 250 lei. Comparând valorile, se constată că dinamica alertă de dinainte de criză a fost reluată în 2014, iar anul viitor, decizia politică va duce la un salt uriaş. Costurile salariale şi presiunile pe piaţa muncii vor creşte. În paralel, deficitul bugetar se va umfla cu 10 miliarde lei, estimează Consiliul fiscal. Ulterior, ministrul de finanţe a nuanţat, spunând că majorările nu se vor face doar anul viitor, ci pe parcursul următorilor trei ani.

CITEŞTE ŞI Românii se bat pe aceleaşi locuri de muncă de 15 ani

Risc de prăbuşire

Cheltuielile cu salariile erau de 7,5% din PIB în 2014 în timp ce cheltuielile totale erau de 33,6% din PIB. Majorarea ar adăuga la cheltuieli 1,4% din PIB. Efortul va fi mare. Chiar dacă guvernul va renunța la relaxarea fiscală, tot va fi nevoie de tăieri de cheltuieli din alte zone. Statul face investiţii ineficiente care risipesc banii publici fie din cauza incompenţei, fie a corupţiei.  Fără o reformă profundă a cheltuielilor statului şi a administraţiei publice care are 700 mii de angajaţi, este greu de crezut că bugetul va putea susţine majorările salariale pe termen îndelungat. În prezent, funcţionarii câştigă, în medie cu 30% mai mult decât 70% dintre salariaţii din România.

CITEŞTE ŞI Românii se bat pe aceleaşi locuri de muncă de 15 ani

Institutul Naţional de Statitică a calculat, în mai, un câştig mediu brut de 3.485 lei în administraţie publică şi apărare, în vreme de media pe ţară era 2.500 lei. Datele Ministerului Muncii, care au la bază raportările angajatorilor, arată că circa 3,8 milioane de salariaţi au, în medie, sub 2.500 lei.

Prin urmare, creşterea foarte mare, de până la 70% a salariilor funcţionarilor, pare a fi o decizie pur politică în prag de alegeri. Există riscul să se repete scenariul din 2010 care a avut, aşa cum s-a dovedit, costurile sociale şi economice uriaşe pentru toţi angajaţii, companii şi economia în ansamblul său.

CITEŞTE ŞI Românii se bat pe aceleaşi locuri de muncă de 15 ani