Este, poate, cel mai ușor de recunoscut model de automobil. Are peste 30 de ani însă nu-i arată. Noul G Klasse este și în 2012 cel puțin la fel de impetuos ca și prima variantă ieșită pe șosele în 1979.
De-a lungul anilor, Clasa G a beneficiat de nenumărate îmbunătăţiri tehnice şi modernizări ale variantelor de modele, fără însă a sacrifica caracterul său unic de-a lungul acestui proces. Cu greu poți găsi un alt vehicul care să parcurgă drumuri accidentate la fel de încrezător precum acesta și, chiar dacă unii îl consideră îmbătrânit în privința designului exterior, celor de la Mercedes-Benz nu pare să le treacă prin cap să îl „modernizeze”. Motivul? De ce să riști să strici ceva ce atrage clienții ca un magnet în ciuda unei liste de prețuri doborâtoare? Cea mai „ieftină” variantă, G 350 BlueTEC SW Long, costă 88.896 de euro, o „bagatelă” pentru cei care se află în clubul exclusivist al clienților-țintă. Dacă vrei însă cu orice preț să epatezi, ai la dispoziție vârful de gamă, înnobilat de ingineri pentru care motoarele Mercedes-Benz nu mai au nici un secret: G 65 AMG Long. Doar că pentru un astfel de pretenție ai nevoie de un buget consistent care să includă și cei 275.280 de euro solicitați de producătorul german pentru cel mai puternic G din toate timpurile.
Există, desigur, și variante „medii”.G 500 are un preț de „numai” 104.148 euro, iar versiunea cabrio a acestuia cu doar 1.000 de euro mai mult. Capital a testat, atât pe șosea cât și pe crestele Alpilor, noua calsă G, iar concluziile acestei aventuri la bordul unui G 63 AMG (143.282 euro) dotat cu un propulsor V8 care dezvoltă 544 CP le puteți găsi în revista care se află în această săptămână pe piață.