.
Poate şi răspund. Dacă tot s-a implicat Banca Naţională a României într-o dezbatere publică privind chestiunile de probleme fiscale – cu grija deraierii bugetului de stat, desigur – nu ar fi rău să vină cu explicaţii suplimentare care să îi definească şi să îi facă mai congruentă poziţia faţă de stabilitatea finanţelor publice şi de sustenabilitatea datoriei guvernamentale. Pentru că ar fi bine ca discursul moral(izator) de la BNR să meargă în toate zonele şi să nu omită puncte care supără oligarhiile. De ce să ne uităm numai în coşuleţul de supermarket al pensionarilor (oricât de mult sau de puţin TVA ar conţine) sau la salariul sorei medicale eludând risipa din bugetele publice şi alte soiuri de drenări de bani care sunt deopotrivă la fel de ameninţătoare pentru stabilitatea financiară de care se îngrijeşte autoritatea de politică monetară?
Dacă tot o luăm pe calea resonsabilităţii şi a problematicii morale, nu este rău să mergem până la capăt. Punem întrebările noastre exact din această perspectivă. Şi le scriem taman de pe aceeaşi poziţie cu cea a Băncii Naţionale, în care nu vrem deficite căscate aberant, datorie publică în vrie sau şocuri suplimentare ale statului în sensul ciclului economic. Ştim că boierii de la cumpăna secolelor trecute, prin rotaţie preşedinţi ai Consiliului de Miniştri, au rulat cu înţelepciune excedente bugetare în anii agricoli buni, cu gândul la vremurile de restrişte şi că suma acestor surplusuri s-a tradus prin cantităţi importante de aur acumulate în visteria ţării. Şi mai ştim că lecţia din 2006-2008 trebuie învăţată. Iarăşi, înţelegem că trendul pozitiv pe activele de risc este foarte vechi (din martie 2009) şi un nou val de criză poate fi chiar după colţ. Cum să nu fie îngrijorat guvernatorul unei provincii periferice a imperiului financiar global de a aşa o furtună?! Totuşi, sunt întrebări pe care nu putem să nu le punem:
1. De ce un TVA redus la 19% de la 24% induce riscuri în buget, conform avertismentului BNR, iar cheltuielile de risipă a ultimilor ani nu au ridicat aceleaşi semne de îngrijorare?
2. De ce banii inflaţionişti fabricaţi aberant sistemul bancar în anii trecuţi crează nelinişti când ajung la salariaţi, dar nu erau motiv de îngrijorare înainte?
3. Când şeful Curţii de Conturi spune că din 100 lei cheltuieli publice 40 de lei se fură, de ce nu se gândesc cei de la BNR că de aici s-ar putea face corecţiile bugetare?
4. De ce dacă avansul datoriei publice e aşa periculos, BNR a încurajat dublarea ei în criză sponsorizând băncile creditoare prin operaţiuni repo la dobânzi subvenţionate?
5. De ce nu avem niciun cuvânt de la BNR despre prăduirea acestor bani împrumutaţi?
6. Poate fi la capătul parcursului această datorie considerată a fi "odioasă" de vreme ce nu a făcut decât să îndestuleze o oligarhie?
7. De ce guvernatorul Mugur Isărescu are discurs moralizator pentru cei mai săraci dintre români, dar a stat fără să spună o vorbă alături (la propriu) de personaje care orchestrau jaful din banul public?
8. De ce să credem că doar reducerea fiscală este gaz peste focul unei creşteri economice nesustenbile, iar politica monetară nu?
9. Unde este cu adevărat aberaţia? O taxă cât un sfert din tot ce consumăm sau o dobândă reală zero?
10. Care este poziţia BNR despre impactul bugetar al conglomeratului de programe publice pe care generic le-am putea numi "Panseluţiada"?