Cam ce nivel de sofisticare intelectuală e necesar pentru a realiza că dacă iei un împrumut va trebui să îl şi rambursezi? De la ce nivel de IQ poţi concepe că un credit înseamnă şi riscuri? În ce lume paralelă îţi închipui că ai slujba garantată pe viaţă sau că vei continua să câştigi mereu la fel de mulţi bani? În realitate, oamenii simpli nu şi-au pierdut niciodată bunul-simţ care le spune, fără educaţie economică specială, să se gândească de două ori înainte de a împrumuta bani, pentru că va trebui să îi dea înapoi. Pentru politicieni şi autorităţile statului, prezumţia de minimă inteligenţă şi bun-simţ al poporului nu există. În opinia lor, cei mai mulţi români au creierul cât o nucă, sunt incapabili să anticipeze conse­cinţele unor acţiuni banale şi ca atare nu pot fi ţinuţi responsabili pentru ele. Sigur, nu e recomandabil politic să arăţi că îi consideri idioţi, dar nici să admiţi că fiecare trebuie să plătească pentru deciziile greşite pe care le-a luat. Mai comod, interzici prin lege deciziile financiare care le-ar putea pica greu sau măcar plângi pe umărul neferici­ţilor, găseşti alţi vinovaţi, le spui că singurii responsabili sunt cei care au profitat de naivitatea lor ispitindu-i cu bani. Un senator PD-L a propus recent interzicerea creditelor imobiliare în valută. Simplu: vrei să scapi de un risc, îl interzici! Cum senatorul arată că aşa va reduce şi problema cursului de schimb, în aceeaşi logică ar putea scăpa complet ţara de stresul valutar interzicând importurile şi exporturile. Cu compătimirea victimelor creditării şi pasarea totală a responsabilităţii în ograda băncilor, s-a descurcat mult mai bine un director ANPC. Pentru Domnia Sa, clientul care a luat credit este „căprioară înconjurată de lupi“, speriată numai de gândul de a intra într-o bancă, şi doar autorităţile o mai pot ajuta acum, cu restricţii puse la recuperarea cre­anţelor bancare. Şi dacă noile reguli creează costuri suplimentare tot pentru clienţi? Le interzicem sau obligăm băncile să le suporte. Singurul apel la responsabilitate îl face către bancherii-lupi. Aminteşte însă doar activitatea de creditare, nu şi responsabilitatea faţă de deponenţi, deşi şi aceştia s-ar putea speria dacă ar realiza că ­şi-au încredinţat economiile unei instituţii care nu îşi poate recupera rapid propriile creanţe. Oficialul ANPC pune însă în locul logicii un mult mai spectaculos panseu: „Bancherii sunt menţionaţi în Biblie sub formă de cămătari. La fel este şi cea mai veche meserie din lume, care nu a murit. Niciodată sistemul financiar nu o să moară“. Greu de contrazis, venind chiar de la un reprezentant al celui mai mare şi constant client al băncilor profesioniste – statul. Cel care, la fel cum pasează acum bancherilor res­pon­sabilitatea deciziilor greşite ale datornicilor, se va grăbi să paseze contribuabililor nota de plată pentru salvarea băncilor care nu ­şi-au gestionat bine afacerile.