“Principala provocare, atât pentru Eureko, cât şi pentru ceilalţi asigurători, a fost menţinerea clienţilor existenţi, mai degrabă decât încheierea de noi contracte. Această evoluţie va continua şi în 2011, deşi semne de revenire au început să apară”, a declarat Shaun Russell.

În viziunea directorului comercial al Eureko în România, per total, piaţa asigurărilor va înregistra o scădere reală de puţin peste 10%, iar în ceea ce priveşte sectorul asigurărilor de viaţă, Russell estimează o stagnare a acestuia în 2010.

“În 2011 ar trebui sa vedem semne de revenire, însă cu mult sub creşterile de două cifre înregistrate înaintea crizei”, a mai spus acesta.

De asemenea, Shaun Russell consideră că segmentul asigurărilor auto va continua să înregistreze o evoluţie pozitivă, în contextul în care preţurile curente ale acestor asigurări sunt sub media europeană. Totodată, se aşteaptă ca şi segmentul asigurărilor de viaţă să dea semne de creştere anul viitor.

Scădere va încetini la 7% pentru Eureko pe segmentele viaţă şi sănătate

Directorul comercial Eureko în România consideră că, pe întreg anul 2010, scăderea afacerilor companiei pe segmentele asigurărilor de viaţă şi sănătate va încetini la 7%, în contextul în care nivelul de new business este similar cu cel din 2009, iar pentru 2011, se aşteaptă la o creştere a portofoliului.

“Am înregistrat rezultate foarte bune pe segmental poliţelor unit-linked. Garanţiile care însoţesc aceste produse s-au dovedit foarte atrăgătoare pentru clienţii noştri. Vrem să lansăm mai multe produse în 2011, atât în cadrul asigurărilor de viaţă, cât şi în cel al asigurărilor de sănătate. În ceea ce priveşte renunţarea la vreun produs, Eureko îşi păstrează produsele existente în portofoliu”, a mai spus Russell.
Eureko este lider pe piaţa asigurărilor de sănătate, cu o cota de piaţă de 44,5%. La sfârşitul lui 2009, 18% dintre cei 45.900 de clienţi ai companiei Eureko Asigurări aveau încheiată o asigurare de sănătate. În ceea ce priveşte indicatorii financiari, în 2009 compania a înregistrat prime brute subscrise de 9,71 milioane de lei, echivalentul a 2,3 milioane de euro.
Eureko B.V. a înregistrat în 2009 prime brute subscrise de aproximativ 20 miliarde euro, iar numărul angajaţilor depăşea 23.000 de persoane. Grupul este prezent în România prin Eureko Asigurări şi Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.
Cosmin Zaharia, redactor Strategic Insurance Broker