Lupta de astazi impotriva consumului exagerat, consum care provoaca inflatie, deficit extern si scaderea economisirii, seamana cu bataliile de pe vremuri contra turcilor. Victoriile noastre erau urmate de retragerea noastra in munti. Pur si simplu, turcii erau prea multi – la fel cum sunt si banii cheltuiti in hipermarketuri astazi. Romanii au trecut direct la capitalismul de consum, sarind etapa de baza a societatilor capitaliste, si anume productia. Producem tot mai putin, exportam tot mai putin (raportat la importuri), dar consumam tot mai mult. Avem bani mai multi – din salarii, din speculatii, din munca in strainatate, din economia subterana etc. – si vrem sa ii cheltuim. Adevarul este ca la dobanzile real negative (sub rata inflatiei) la depozitele din banci, alternativele la consum sunt doar cele investitionale. Cum insa, pe de o parte, apetenta pentru risc a multor romani (arsi dupa feluritele scamatorii financiare din anii ‘90) nu este mare, iar pe de alta parte, banii in plus nu sunt pentru unii suficient de multi cat sa merite o investitie, atunci mai ramane doar consumul.
Fireste, trebuie facuta distinctia intre consumul de necesitate si consumul demonstrativ sau de “fite”, cum se mai spune pe la noi. Un articol recent din “The Economist” sustinea ca are loc democratizarea acestui consum demonstrativ, pentru ca tot mai multi oameni isi permit bunuri de lux, fapt care, intr-un fel, demonetizeaza marcile de lux. Poate ca asta este corect in Vest, dar in Romania eu cred ca mai degraba o mana de oameni, 1-2% din populatie, consuma cat pentru restul. Daca isi ia cineva un televizor cu plasma, echivaleaza (ca suma) cu 20 de oameni normali care isi cumpara televizoare normale. Daca se vand destule bucati de masini de lux, nu inseamna neaparat ca tot mai multi romani isi permit astfel de masini; la fel de bine, acelasi imbogatit de tranzitie isi cumpara cate patru-cinci masini, sa se asorteze cu poseta sotiei sau amantei. Adunati toate locurile de cazare in hoteluri de patru stele la munte, de exemplu, si veti vedea ca sunt foarte putine. Daca sunt pline, nu inseamna ca romanul e plin de bani, ci doar ca pentru unii, putini, banii nu sunt o problema. Acest tip de consum demonstrativ nu poate fi oprit, ci doar suprataxat. Chiar si asa, probabil ca el nu va scadea, pentru ca acei care isi permit un Ferrari in garaj isi permit si accizele aferente.
La polul opus, consumul de necesitate creste si el ametitor si inevitabil. De ce? Pentru ca in anii ‘80 a fost o reprimare a consumului, pentru ca sase din primii zece ani post-revolutionari au fost ani de recesiune, iar pana prin 2003-2004 creditele erau o raritate. Creditele de consum au explodat in 2005, crescand cu 92% (doar pe primele zece luni, deci fara a lua in calcul febra cumparaturilor de Craciun). Pur si simplu, oamenii au nevoie de un frigider nou, de o masina, de o mobila noua. Dar mai mult decat orice, romanii continua sa cheltuiasca banii tot pe mancare. 42% din cosul de consum se duce pe marfuri alimentare (conform cosului calculat de Institutul National de Statistica), fata de 20% in zona euro. In 2004, ponderea marfurilor alimentare in cosul de consum era tot 42%, iar in 2003 si 2002 era de 44%. Usoara scadere din 2003 catre 2004 si 2005 a fost determinata, de fapt, de cresterea preturilor la utilitati, care, implicit, au schimbat usor structura consumului in favoarea marfurilor nealimentare (in categoria carora intra si utilitatile). Dar stagnarea din 2004 si 2005 demonstreaza de fapt ca Legea lui Engel, care stipula ca ponderea cheltuielilor cu marfurile alimentare scade pe masura ce venitul creste, nu se aplica inca in Romania (desi se aplica foarte bine in Vest, conform unui studiu recent al Institutului de Studii Economice Internationale din Viena). Ce concluzie tragem de aici? Ca venitul romanilor, desi in crestere, este inca mult sub un nivel decent, care sa permita o adevarata diversificare a consumului. Ca in prezent consumul acesta blamat ca fiind exagerat ramane, de fapt, preponderent un consum de necesitate. Exista, fireste, si exceptii, oameni care, din cand in cand, fac o mica nebunie pentru a intra in zona consumului de “fite”, dar in restul anului isi cumpara tenisi chinezesti. Lasand la o parte micile excese, consumul de necesitate nu poate fi stopat de masuri administrative, nici macar de o eventuala crestere a TVA, tocmai pentru ca raspunde unor necesitati care trebuie acoperite, indiferent de pret (are o elasticitate mica la pret). Perspectivele nu pot fi decat de crestere in continuare a consumului, pentru a acoperi un potential inca nesatisfacut. Fondul Monetar International calcula recent ca, din perspectiva necesitatilor de trai, nivelul optim al creditului neguvernamental in Romania ar trebui sa fie 54% din PIB, in timp ce la sfasitul lui 2005 el reprezenta doar 20% din PIB – aproape dublu fata de acum doi ani, dar inca mult sub necesar.
Consumul nu poate fi deci stopat, pentru simplul motiv ca nu este inca suficient dezvoltat. Tendinta sa fireasca este de crestere accelerata, si tot ce se poate face este ca acest ritm de crestere sa fie temperat. In conditiile in care consumul a ramas insa singurul motor puternic al cresterii economice in Romania, temperarea sa duce la incetinirea cresterii. Lupta contra consumului in Romania este aproape o lupta contra naturii, si de aceea nu poate fi castigata. Degeaba ne mai retragem acum in munti, vom gasi un mall si acolo.
“Lupta contra consumului este aproape o lupta contra naturii, si de aceea nu poate fi castigata. Degeaba ne mai retragem acum in munti, vom gasi un mall si acolo.”
