Lupta pentru putere continuă în Germania. Partidele au început o rundă aprinsă de negocieri

SPD a înregistrat 25,7% dintre voturile exprimate, devansând astfel cu puţin tabăra conservatoare a Uniunii Creştin Democrate (CDU) şi Uniunii Creştin Sociale (CSU), care a obţinut cel mai slab rezultat din istoria sa, respectiv 24,1% dintre voturle exprimate, conform informațiilor transmise de afp.com

De asemenea, verzii se clasează pe locul trei, cu un scor de 14,8%, iar Partidul Liberal (FDP) a obţinut 11,5% dintre voturle exprimate. Utima oară când Germania a înregistrat un rezultat atât de strâns în alegeri legislative a fost în 2005, când a devenit cancelar Angela  Merkel.

Potrivit sursei menționate, par posibile două majorităţi: ambele cazuri cu liberalii şi ecologiştii, care pare hotărâţi să coopereze – şi anume fie o majoritate cu Olaf Scholz în funcţia de cancelar, fie o majoritate cu Armin Laschet.

Sfârșitul unei ere

Social democraţii germani s-au impus la limită în faţa coaliţiei de centru-dreapta a Angelei Merkel, în cursa care în care va fi decis următorul cancelar al celei mai mari economii europene.

În acest context, candidatul de centru-stânga Olaf Scholz, vicecancelar demisionar şi ministru de finanţe, care şi-a ridicat partidul dintr-un declin tot mai accentuat în ultimii ani, a spus că rezultatul este „un mandat foarte clar pentru a asigura că punem laolaltă un guvern bun, pragmatic pentru Germania”.

Chiar dacă a obţinut cele mai slabe rezultate într-o astfel de cursă, Uniunea Creştin Democrată a transmis că va contacta partidele mai mici pentru a discuta formarea guvernului, în timp ce Merkel va rămâne interimar până ce succesorul ei va fi învestit.

De asemenea, oficialii electorali au spus luni că numărătoarea efectuată în toate cele 299 de circumscripţii a arătat faptul că social democraţii au primit 25,9% din voturi, înaintea blocului cu Merkel, care a obţinut 24,1%.

Niciun partid câştigător în alegeri naţionale din Germania nu a primit mai puţin de 31% dintre voturi până acum. Având în vedere sistemul electoral german complex, un rezultat final al mandatelor parlamentare câştigate încă urmează să fie anunţat.

Sursă foto: Dreamstime