Grupul auto francez Renault a fost serios zguduit după afacerea Carlos Ghosn care i-a erodat puternic imaginea, atât în fața partenerilor, cât și înaintea piețelor de desfacere. Desigur, cea mai afectată a fost alianța cu Nissan și Mitsubishi Motors. Trebuie amintit că, după arestarea lui Carlos Ghosn, în luna noiembrie 2018, acțiunile Renault au pierdut jumatate din valoare.
Ca să pună capăt acestei crize, Consiliul de Administratie de la Renault a decis să aducă în fruntea grupului o figură nepătată și cu un renume deosebit. Astfel, Renault îl poziționează la conducerea operatională a grupului pe Luca de Meo, fostul președinte al Seat, marcă apaținând grupului Volkswagen. Luca de Meo, un cetatean italian in varsta de 52 de ani, își va intra în pâine, ca director general, de la 1 iulie.
„Mă bucur de această nouă guvernanță care marchează o etapă decisivă a grupului și a alianței. Luca de Meo este un mare strateg și un vizionar al unei industrii auto ân plina transformare. Expertiza sa și pasiunea pentru automobile vor face din el un veritabil atu pentru grup”, a declarat Jean-Dominique Senard, președintele Consiliului de Administrație de la Renault.
Luca de Meo, este recunoscut ca fiind un expert în marketing. El și-a petrecut întrega carieră în industria auto, cu rezultate spectaculoase. Astfel, după ce a fost director de marketing și vânzări Audi, italianul a fost numit la conducerea Seat în 2015, când toată lumea credea că această marcă este gata să își dea duhul. Grație lui de Meo, afacerea Seat s-a redresat spectaculos, pentru ca, anul trecut, să stabilească un record istoric de vânzări.