Luptă strânsă în interiorul PSD! Mai mulți lideri s-au înscris în cursa pentru europarlamentare, pe lângă actualii eurodeputați.
Este vorba despre Rovana Plumb, Claudiu Manda, Daniel Florea și Robert Negoiță, au declarat pentru MEDIAFAX surse social-democrate.
„Momentan se discută foarte mult despre liste în interiorul partidelor și la nivelul PSD. Sunt mai multe persoane care și-au declarat intenția de a candida: Rovana Plumb, Claudiu Manda, Daniel Florea, Robert Negoiță. Europarlamentarii actuali, toți își doresc să candideze. Cel mai probabil o să meargă pe paritate, jumătate doamne, jumătate domni. În sondajele de opinie, PSD are între 26 și 33 la sută, ceea ce înseamnă 10-12 europarlamentari”, au declarat pentru MEDIAFAX surse social-democrate.
Potrivit surselor citate, PSD nu a luat încă nu s-a luat o decizie în privința listelor comune cu ALDE.
„Momentan nu este clar ( dacă vor fi liste comune cu ALDE – n.r.). Cele două partide fac parte din familii politice diferite”, au declarat aceleași surse.
În cursa pentru un mandat de eurodeputat s-a înscris și Victor Negrescu, fost ministru delegat pentru Afaceri Europene și fost europarlamentar. El este susținut de PES Activists, organizație pe care o coordonează și care este formată din membri și simpatizanți social-democrați.
„Alegerile pentru Parlamentul European reprezintă un moment cheie pentru ceea ce înseamnă viitorul UE și scorul din alegerile pentru PE vor determina, zic eu, și cursul UE de acum încolo. În contextul acesta, este foarte important să avem o participare ridicată la alegerile pentru PE și ca partidele politice să se prezinte cu o listă de candidați puternici, care cunosc cum merg lucrurile la nivelul PE, care au contacte importante la Bruxelles, care vorbesc fluent mai multe limbi străine, care înțeleg ce însemană familiile politice europene de care aparțin și cred ca acestea ar trebui să fie criteriile de bază pentru stabilirea listelor finale de candidați. În această logică, organizația pe care o conduc, PES Activists România, o structură compusă din peste 10 mii de persoane interesate de politica europeană m-a susținut și mă susține pentru a fi din nou candidat pentru PE. În sensul acesta, împreună cu echipa pe care o conduc, am început demersurile organizatorice și purtăm discuții împreună cu colegii noștri pentru ne asigura că organizația noastră va fi reprezentată în PE, așa cum a fost reprezentată și la precedentele alegeri pentru PE”, a declarat Negrescu.
Victor Negrescu a fost ales în Parlamentul European, pe listele PSD în 2014 și a stat la Bruxelles până în iunie 2017, când a fost numit ministru delegat pentru Afaceri Europene în Guvernul Tudose. Negrescu a făcut parte și din Executivul Dăncilă până aproape de finalul anului 2018, când și-a dat demisia.