Klaus Iohannis nu intră în calculele jocurile de culise de la Bruxelles
Așa cum se întâmplă adesea cu astfel de zvonuri, și cel referitor la posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să preia conducerea Consiliului European la Bruxelles este important să fie supus unei analize atente pentru a-i verifica gradul de credibilitate.
La intervale de cinci ani, după alegerile europene (cum sunt cele programate în iunie 2024), capitalele țărilor membre ale Uniunii Europene intră în negocieri intense în culise. Aceste negocieri păstrează, deseori, prea puțină legătură cu principiile democratice.
Aceste negocieri post-alegeri în cadrul UE sunt mai mult despre exercitarea momentană a puterii, influențe și echilibre. Ele respectă o paritate aparentă între principalele partide transnaționale din Parlamentul European. De asemenea, țin cont de influența capitalelor, echilibrul de gen și cel geografic.
Conform unor informații provenite din Ministerul de Externe al Belgiei, țara care conduce în prezent președinția rotațională a Uniunii Europene, președintele Klaus Iohannis nu este luat în considerare în niciuna dintre discuțiile din acest moment, pe această temă. Informația a fost transmisă, pe surse, de G4Media.
Cum sunt distribuite cele cinci mari posturi în UE
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în 2007, s-a convenit ca Uniunea Europeană să aibă cinci posturi cheie și funcții de putere.
Primul este postul de Președinte al Consiliului European, ocupat în prezent de belgianul Charles Michel. Acesta este un rol cu rang de șef de stat și include responsabilități de coordonarea între guvernele celor 27 de state membre ale UE.
Cu toate acestea, actualul context, în care Charles Michel și-a anunțat candidatura pentru alegerile europarlamentare din iunie, aduce o situație neanticipată.
Tratatul de la Lisabona nu a prevăzut astfel de circumstanțe, iar aceasta ar putea afecta summitul de vară din iunie. Summitul este un moment crucial pentru negocierile privind numirile în cele cinci posturi cheie ale instituțiilor europene.
În absența lui Charles Michel, agenda Consiliului European va fi gestionată interimar de țara care preia președinția rotativă a UE la acel moment, respectiv Ungaria, condusă de Viktor Orbán.
La nivel european există mari îndoieli cu privire la sprijinul lui Orbán pentru o posibilă candidatură, neoficială încă, a lui Klaus Iohannis, care l-ar putea înlocui pe Charles Michel.
Celelalte patru funcții importante sunt:
2. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen din Germania, deține în practică cea mai influentă și căutată poziție în instituțiile europene.
3. Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola din Malta, are o importanță crescândă, deoarece Parlamentul, singurul organ ales dintre instituțiile europene, caută să-și consolideze statutul de forță legislativă, rivalizând constant cu Comisia.
4. Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă, cunoscut și ca șeful diplomației, este actualmente Josep Borrell din Spania.
5. Președintele Băncii Centrale Europene, cu sediul la Frankfurt, este în prezent ocupat de Christine Lagarde din Franța.
Aceste cinci funcții cheie, al căror ocupanți sunt decideți prin negocieri între capitale după alegerile europene, au devenit nucleul puterii în Uniunea Europeană.
Cum decurg luptele de culise
În practică, Înaltul Reprezentant (ministrul de externe al UE) reprezintă doar unul dintre cei 27 de Comisari Europeni, fiecare țară având un Comisar. Odată ocupată această funcție, țara respectivă nu mai poate desemna un alt Comisar. Similar, Președintele Comisiei este doar unul dintre cei 27 de membri ai Comisiei Europene.
Principalele negocieri în spatele ușilor închise nu implică doar guvernele în discuții. Ele sunt și o confruntare între cele 27 de guverne și Parlamentul European.
Parlamentul European are puterea de a vota (sau respinge) componența Comisiei Europene. În plus, la un nivel superior, este necesară aprobarea Parlamentului pentru orice extindere a Uniunii Europene sau primirea de noi membri, chiar dacă nu poate impune efectiv o astfel de extindere.
Comisia Europeană este dependentă de Parlamentul UE. Deși alegerea comisarilor și distribuirea portofoliilor sunt în exclusivitate în responsabilitatea Președintelui Comisiei, acesta ia decizii pe baza propunerilor venite de la statele membre. Aceasta face din postul de Președinte al Comisiei unul dintre cele mai influente în cadrul Uniunii Europene.
Audieri riguroase din partea întregului Parlament European
În contrast, fiecare comisar este supus unei audieri riguroase din partea întregului Parlament European, care are puterea de a respinge individual un comisar sau chiar întreaga Comisie.
Din 2014 încoace, Parlamentul European, tradițional dominat de cele două mari grupuri, creștin-democrații (PPE) și socialiștii, a reușit să impună temporar un alt sistem: cel de Spitzenkandidaten (candidați de vârf, în germană).
Acest sistem presupune ca fiecare grup parlamentar transnațional să propună un candidat pentru funcția de Președinte al Comisiei, iar prioritatea este acordată candidatului grupului cu cel mai mare număr de membri la nivel continental. Consiliul, compus din guvernele statelor membre și decidentul real în practică, dorește să anuleze acest sistem.
În practică, ultimii lideri ai Comisiei Europene, inclusiv Barroso, Juncker și von der Leyen, au avut afiliere la Grupul Partidului Popular European (PPE), care, nominal, reprezintă și grupul politic al lui Klaus Iohannis.
Ce ne putem aștepta să se întâmple la alegerile europarlamentare din iunie
Așa cum se întâmplă periodic la intervale de cinci ani, vom urmări începând cu luna iunie o confruntare între Parlamentul European, proeminent din urma viitoarelor alegeri, și statele membre.
Este important să menționăm că funcțiile cheie în conducerea instituțiilor europene sunt întotdeauna discutate și negociate într-un cadru cuprinzător, în loc să fie abordate individual.
În cadrul acestor negocieri, se vor aplica mai multe criterii importante de repartizare
1. Grupuri politice, cu accent pe PPE, socialiști și liberali.
2. Repartizare geografică între nord-sud și est-vest, luând în considerare precedentul mandatului anterior, în care estul a fost reprezentat în fruntea Consiliului de către polonezul Donald Tusk.
3. Criteriul de gen, având în vedere că trei dintre cele cinci posturi majore sunt ocupate în prezent de femei: Ursula von der Leyen, Roberta Metsola și Christine Lagarde, care conduc Comisia, Parlamentul UE și Banca Centrală.
Klaus Iohannis nu a evidențiat niciun sprijin instituțional sau politic pentru vreo funcție dintre cele menționate, în special pentru cea considerată a fi cea mai prestigioasă, respectiv președintele Consiliului. Desigur, din momentul Tratatului de la Lisabona încoace, peisajul s-a modificat în mod semnificativ.
De exemplu, poziția de șef al diplomației UE (Înalt Reprezentant) a fost ocupată inițial timp de un deceniu de două femei nominal socialiste: Catherine Ashton, o laburistă britanică, și Federica Mogherini, o italiancă. Motivul? A fost necesar să se îndeplinească cerințele pentru aceste cinci poziții de vârf în UE, marcând în particular casetele „femeie” și „socialist”.
Prima persoană care a ocupat funcția de șef al diplomației UE nu deținea nici măcar competențele minime necesare. Catherine Ashton nu vorbea nici măcar franceza, ci doar engleza, care era limba ei maternă.
Cu încă patru ani în fruntea Franței, Emmanuel Macron, unde Parlamentul European își desfășoară activitatea la Strasbourg, consideră inacceptabil ca viitorul „ministru de externe” al Europei să nu aibă cunoștințe de limba franceză.
În acest sistem extrem de complex, Klaus Iohannis întâmpină din start mai multe dificultăți
1. Face parte din grupul PPE, cu o orientare nominală creștin-democrată, o formațiune slab reprezentată în toate instituțiile europene.
2. Figurând ca lider est-european, el aspiră la o funcție (președinte al Consiliului) unde predecesorii săi au fost doi belgieni și un alt est-european, Donald Tusk.
3. Ocupă funcția de șef de stat, în general onorifică, manifestând o discretie pronunțată și fără a beneficia de sprijin deschis în marile capitale europene.
4. Nu dispune de competențe în limba franceză (o caracteristică care accentuează diferențele față de Macron, cu care nu există afinități evidente).
5. Practic, el este o figură necunoscută în Europa, într-un moment în care proiectul european se află în căutarea unor personalități proeminente și dinamice.
