Jurnalişti AFP au auzit aproximativ 30 de tiruri de lansatoare multiple de rachete de tip Grad în cartierul Putilovski, în apropiere de aeroport.
Acalmia de peste weekend a avut loc pe fundalul alegerilor legislative anticipate, care nu s-au desfăşurat şi în teritoriul aflat sub controlul separatiştilor proruşi. O bază militară a fost atinsă, la câţiva kilometri depărtare, la Avdiivka, de partea ucraineană.
"Bombardamentele au început în noaptea de duminică spre luni. Toată lumea se aştepta ca luptele să se reia imediat după alegerile de duminică din Ucraina", a declarat pentru AFP un separatist prorus aflat la un punct de control în zona Putilovski din Donețk, fără să pară impresionat de tirurile din apropiere.
"Nicio problemă. Ai noştri sunt cei care trag. Iar imediat vom avea răspunsul ucrainenilor", le-a mai spus el corespondentilor AFP.
Potrivit unor rebeli proruși, intervievaţi în alte cartiere din Doneţk situate în faţa poziţiilor ucrainene, tirurile au început luni dimineaţa.
Separatiştii, care au proclamat două "republici populare" în Donbas, vor să organizeze propriile alegeri pe 2 noiembrie.