Italian Sea Group construieşte iahtul viitorului, după ce în 2014 a lansat şase iahturi în doar patru luni. Conceput de studioul Dobroserdov Design din Monaco, în cooperare cu Admiral Centro Stile, exteriorul de 145 de metri al X Force 145 are un profil minimalist, cu linii curbe blânde.
Designul deschis, cu ferestre pe aproape întreaga lungime a iahtului, oferă o abundență de lumină naturală spațiilor interioare. Zona de plajă şi spa, situată pe două niveluri la pupa, este principalul spaţiu de divertisment al navei, cu piscine interioare și în aer liber, sezlonguri, dar și un bar, scrie Business Insider.
Salonul principal este, de asemenea, sitat pe două niveluri și este centrată pe un candelabru masiv, suspendat pe o fântână interioară. O punte de observație oferă oaspeţilor vedere panoramică datorită ferestrelor mari care inconjoara zona.
O jumătate de punte este dedicată utilizarii exclusivă a proprietarului, în timp ce oaspeții sunt cazați în apartamente VIP, dotate cu terase.
Iahtul are, de asemenea două cinematografe, mai multe săli de sport, două heliporturi, plajă în aer liber, un garaj care poate găzdui un elicopter, mașini sau skijet-uri.