Aparate de zbor private, sticle gigantice din care ies artificii, covoare de recipiente golite de șampanie, limuzine aurite, salbe de ceasuri exorbitante, genți care costă cât un apartament, dans pe mese aflate pe puntea unor iahturi amețitoare. Inițial, a fost un cont de Instagram care a făcut repede sute de mii de prozeliți. Apoi, expansiunea globală – azi, tendința e răspândită de la Moscova la Monaco, din Turcia în Emiratele Arabe Unite.
Dar cine sunt acești tineri, a căror principală distracție pare să fie modul în care-și arată distracțiile în mediul virtual, și ce vor ei, de fapt?. „Avem un stil de viață anume, iar oamenii ne percep în modul în care vor“, susține, pentru Business Insider, fiica lui John „Jellybean“ Benitez, legendar DJ de la Studio 54. Reporterii publicației citate și-au petrecut o zi alături de Reya Benitez, de stră-strănepoata pictorului francez Henri Matisse și de un aspirant la titlul de designer, Andrew Warren, autoproclamat „Kris Jenner“ al unui grup exclusivist din care mai fac parte fiica lui Robert F. Kennedy, fiica lui Donald Trump, fiul lui Magic Johnson și actrița Bella Thorne.
Sunt însă chiar atât de bogați acești puști, se întreabă publicația The Daily Beast, examinând un instantaneu al tinerilor avuți saudiți în care se lăfăie un Porsche, iar șoferul scoate pe geam o armă AK47? Răspunsul îl poate da orice utilizator cu vechime pe conturile de socializare. Cu siguranță, sunt numeroși cei care își expun acumulările reale. La umbra lor crește însă o armată de „wannabies“ care încarcă fotografii cu animale exotice, numai că simpla postare sau utilizarea unui hashtag nu îi transformă, desigur, în proprietari de pantere zăcând leneșe pe iahturi. „Am o bancnotă de 5.000 de dolari care pare mai autentică decât aceste fotografii“, comentează, cu umor, un utilizator.
Concluzia e că bogăția are alte metode de cuantificare decât fotografiile distribuite în Social Media, The Daily Beast recomandând, pentru a-ți putea face o idee despre cei recunoscuți unanim ca fiind extrem de potentați financiar, conturi care, chiar dacă nu sunt afiliate curentului Rich Kids of Instagram, sunt cât se poate de autentice – gen cel al supermodelului Natalia Vodianova, partenera de viață a fiului conducătorului de la LVMH, ori al Elenei Perminova, tânăra soție a mogulului Alexander Lebedev.
(Articol publicat în Suplimentul Capital Luxury apărut pe 18 aprilie 2016)