Luxemburg va oferi transport public gratuit pentru a reduce poluarea și utilizarea vehiculelor. Este al doilea oraș din Europa cu această măsură, ce va fi implementată începând cu data de 28 februarie.
Începând cu data de 28 februarie, transportul public va fi gratuit în Luxemburg. Cu toate că măsura trebuia să intre în vigoare de la 1 martie, a fost pusă în aplicare mai devreme cu o zi. Localnicii vor putea să circule gratuit cu autobuzul, trenul sau tramvaiul. În ceea ce privește biletele pentru călătoria cu trenul la clasa 1, acestea vor trebui plătite și nu vor exista modificări sau reduceri.
Măsura a fost luată pentru a reduce poluarea din oraș. Având în vedere că populația orașului a crescut până la aproape 500.000 de persoane, a crescut de asemenea și numărul vehiculelor. Aproape 60% din populația Luxemburgului utilizează mașina pentru a merge la muncă și doar 19% folosesc mijlocul de transport în comun.
Luxemburg este al doilea oraș din Europa care va avea transportul public gratuit. Un alt oraș care a pus în aplicare aceeași măsură este și capitala Estoniei, Tallinn.