Difuzarea acelui filmuleţ este un câştig imens: s-a confirmat un fapt doar bănuit până acum, apoi, s-a dovedit că există procurori care nu se mai tem să ia urma demnitarilor corupţi. Datele sunt deja cunoscute: caltaboşi, palincă, 15.000 de euro şi doi foşti miniştri ai agriculturii, protagonişti ai unui film jenant. A fost sau n-a fost? Ioan Mureşan zice că discutau despre biserici şi nu poate să înţeleagă nici în ruptul capului de ce toată lumea crede că ar fi
Difuzarea acelui filmuleţ este un câştig imens: s-a confirmat un fapt doar bănuit până acum, apoi, s-a dovedit că există procurori care nu se mai tem să ia urma demnitarilor corupţi.
Datele sunt deja cunoscute: caltaboşi, palincă, 15.000 de euro şi doi foşti miniştri ai agriculturii, protagonişti ai unui film jenant. A fost sau n-a fost? Ioan Mureşan zice că discutau despre biserici şi nu poate să înţeleagă nici în ruptul capului de ce toată lumea crede că ar fi vorba de şpagă. Alţii au admis că nu prea era vorba despre biserici, dar au descifrat sensul ascuns al filmului: Băsescu hărţuieşte Guvernul în acest fel, nu-l lasă să lucreze, îi ispiteşte într-un mod mişelesc pe miniştri cu tobă, caltaboşi şi palincă. DNA-ul are şi el partea lui de vină: cine caută miniştri corupţi nu poate fi decât unealta murdară a lui Băsescu. De ce au astfel de probe filmate? Şi dacă le au, de ce apar la televizor şi de ce Rodica Culcer le difuzează înainte ca cenzorul-şef al TVR, Alexandru Sassu, să pună capăt defăimării a doi demnitari care au lucrat pentru binele ţării? În acest noian de întrebări, problema fundamentală, corupţia la nivel înalt, devine o temă cu totul secundară. 15.000 de euro? Păi, ăsta e tarif de ministru? De ce caltaboşi şi palincă? Pentru că cei doi vin de departe, de dinainte de ‘89, când produsele alimentare erau valută forte, bogăţia se măsura în cât de burduşit îţi era frigiderul. Pur şi simplu, subconştientul le-a jucat o festă; puteau să mai adauge 500 de euro şi-şi putea cumpăra celălalt câtă palincă şi câţi cârnaţi dorea. Miza tranzacţiei era reprezentată de nişte licitaţii. Eu cred că acestea ar fi fost singurele tranzacţii care urmau să fie trucate.
Sau, poate, mă înşel… Sunt sigur însă că alţi foşti miniştri nu şi-au putut stăpâni hohotele de râs văzând ce păţeşte săracul Remeş pentru o sumă ridicolă, egală cu dobânda pe care o încasează, probabil, într-o săptămână vreo firmă pitită în vreun paradis fiscal.
Difuzarea acelui filmuleţ este un câştig imens: mai întâi, s-a confirmat un fapt doar intens bănuit până acum. Apoi, s-a dovedit că există procurori care nu se mai tem să ia urma demnitarilor corupţi.
Oricâte comisii va mai desfiinţa Guvernul pentru a-şi proteja miniştrii, nucleul de procurori tineri şi fără complexe e un mare câştig pentru o atmosferă mai curată. O întrebare rămâne încă fără răspuns: ce fel de ţară e aceea în care ministrul justiţiei îl anunţă public pe un demnitar bănuit de corupţie că are telefoanele ascultate, aşa cum a făcut Chiuariu în 24 septembrie, când anunţa (cu inconştienţă, complice?) că soţia lui Remeş are telefoanele ascultate. Încerc să-mi imaginez ce ar fi păţit Chiuariu după acea declaraţie dacă era, să zicem, tot ministru al justiţiei, în SUA? În rest, să lăsăm Guvernul să lucreze.