Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic „Dan Setlacec” din Spitalul Fundeni, condus de renumitul profesor Irinel Popescu, este parcă desprins dintr-o altă lume. Aici sunt aduse din toată țara adesea cele mai grave cazuri, oameni uneori mai mult morți decât vii, oameni cărora echipa de medici și asistente existente aici le mai adaugă de cele mai multe ori viață.
Alin, Cătălin și Ileana sunt trei dintre cei mai buni asistenți pe chirurgie din țară. Despre ei ne-au povestit mai mulți pacienți. “Într-o noapte, o bătrână de la salonul vecin a suferit o complicație după operație. Avea ceva la inimă. Alin și Cătălin și-au dat seama imediat și au chemat medicul de gardă. Apoi ei doi au monitorizat-o și îngrijit-o nonstop. Femeia a fost salvată. Practic și ei i-au salvat viața. Eu am fost prin multe spitale, dar așa dăruire rar mi-a fost dat să vad. Dac-ar fi toți asistenții ca ei, eu zic că nimeni nu s-ar mai plânge vreodată de sistemul medical, cel puțin la capitolul ăsta”, ne-a povestit o pacientă internată în Spitalul Fundeni, la secția chirurgie.
Alin și Cătălin Ilie sunt unchi și nepot. Lucrează de 3 ani în Spitalul Fundeni, dar au multă experiență în spate. Impresionează adesea prin deosebita atenție pe care o acordă pacienților. Când intră în tură, nu se odihnesc nicio clipă și nu scapă din ochi niciun caz.
Ileana mi-a salvat viața
Ileana a lucrat mai bine de 7 ani la un renumit spital din Italia. Dorul de familie, de fiica ei pe care a trebuit să o lase în țară cu mama și cu soțul când avea doar 14 ani, au întors-o acasă. Când a plecat, salariile asistenților erau o adevărată umilință. Puțin peste 1.000 de lei, atâta se câștiga într-un spital din România. Abia acum se mai apropie de ceea ce numim decență, dar suntem încă departe de alte țări europene. Media se situează la 2.500 lei, la care se adaugă alte sporuri sau nu.
“Am ajuns de urgență la Spitalul Fundeni. Imi era foarte rău. Am crezut că nu mai scap. Ileana era acolo, m-am uitat spre ea și i-am zis “eu mor, doamnă”. Apoi…eu atât vă mai spun. Că ea mi-a salvat viața. Chiar ea în persoană. Să-i dea Dumnezeu sănătate și putere de muncă. E multă nevoie de ea, de oameni ca ea, de profesioniști excepționali ca ea„, ne-a mărturisit o fostă pacientă.