Macedonia de Nord, lovită de noi proteste! Oamenii se revoltă împotriva restricțiilor

Locuitorii din Macedonia de Nord au ieșit din nou să protesteze după ce autoritățile au reintrodus restricții anti-COVID pentru a opri contaminările. Astfel, oamenii sunt furioși deoarece accesul în cafenele, restaurante şi la evenimente public a fost limitat.

Macedonia de Nord, lovită de noi proteste! Oamenii se revoltă împotriva restricțiilor

Începând de luni, 16 august, cei care vor dori să meargă la restaurante, concerte sau la orice eveniment public vor trebui să prezinte un certificat care să ateste vaccinarea anti-COVID cel puţin cu o doză sau vindecarea de această boală în ultimele 45 de zile, potrivit informațiilor transmise de reuters.com

De asemenea, autoritățile locale au explicat că doar zonele în aer liber ale restaurantelor şi cafenelelor vor fi deschise iar numărul de clienţi va fi limitat la 30, adăugând că proprietarii vor trebui să asigure gărzi de securitate pentru a verifica respectarea măsurilor.

Guvernul a introdus amenzi mari pentru cei care nu respectă măsurile

Totodată, guvernul a introdus amenzi mari pentru cei care nu respectă măsurile, de la 250 de euro pentru persoanele fizice la până la 30.000 de euro pentru persoanele juridice, în funcţie de mărimea acestora.

Aproximativ 2.000 de persoane au protestat duminică seara în capitala Skopje împotriva măsurilor, arzând măşti de protecţie şi cerând demisia unor înalţi oficiali guvernamentali.

Restricţiile sunt urmarea unei creşteri bruşte a numărului de cazuri de îmbolnăviri după ce restricţiile anterioare au fost relaxate în mica republică balcanică, cu 3.497 de noi infecţii raportate în ultima săptămână, 807 numai duminică, şi cu 10 decese înregistrate.

Ministrul sănătăţii, Venko Filipce, a declarat că doar 10% din persoanele nou infectate au fost vaccinate. Puţin peste 1 milion din cele 2 milioane de locuitori ai Macedoniei au primit cel puţin o doză de vaccin.

O măsură suplimentară a fost aprobată luni dimineaţă la şedinţa Comisiei pentru boli infecţioase, şi anume că toţi cetăţenii care intră şi ies din ţară vor trebui să prezinte un certificat de vaccinare, un test PCR negativ sau dovada că au avut COVID-19. Guvernul va discuta mai în detaliu această măsură în cadrul unei şedinţe care va avea loc marţi, urmând să se stabilească şi momentul intrării ei în vigoare, potrivit sursei menționate.

Sursă foto: Dreamstime