Macedonia este interesată să participe la dezvoltarea proiectului gazoductului Nabucco şi vrea să devină un stat de tranzit pentru reţelele regionale şi internaţionale de gaze naturale, a declarat ministrul Economiei, Fatmir Besimi, citat de publicaţia macedoneană Vecer, preluată de Novinite. Macedonia trebuie să profite de toate oportunităţile pentru a deveni o zonă de tranzit pentru gaze naturale, în principal, şi energie, în general, alăturându-se reţelelor regionale şi
Macedonia este interesată să participe la dezvoltarea proiectului gazoductului Nabucco şi vrea să devină un stat de tranzit pentru reţelele regionale şi internaţionale de gaze naturale, a declarat ministrul Economiei, Fatmir Besimi, citat de publicaţia macedoneană Vecer, preluată de Novinite.
Macedonia trebuie să profite de toate oportunităţile pentru a deveni o zonă de tranzit pentru gaze naturale, în principal, şi energie, în general, alăturându-se reţelelor regionale şi internaţionale de gaze naturale, a afirmat Besimi.
Dezvoltarea Nabucco necesită investiţii evaluate la 7,9 miliarde euro. Proiectul este gestionat de un consorţiu format din companiile Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), MOL (Ungaria), OMV (Austria), RWE (Germania), Transgaz (România). Nabucco ar trebui să aducă, începând cu finele lui 2014 sau prima parte a anului 2015, gaze naturale din zona Mării Caspice în Europa, reducând dependenţa statelor europene de importurile de combustibil din Rusia. Gazoductul face concurenţă directă proiectului rusesc South Stream.
Până în prezent, Macedonia nu a fost luată în considerare ca stat de tranzit pentru gazoductul european, însă autorităţile de la Skopje explorează posibilitatea colaborării în diverse proiecte energetice, în special în cadrul South Stream.