Fifor ar putea fi candidatul PSD pentru Primăria Arad, existând discuţii în acest sens la nivelul conducerii filialei judeţene, însă o decizie va fi luată după alegerile europarlamentare, pentru care Fifor a fost desemnat şef de campanie în municipiu.
Chiar dacă va pleca în Parlamentul European, Falcă își va păstra influența asupra filialei PNL Arad.
Surse din cadrul PSD Arad au declarat, joi, pentru AGERPRES, că Mihai Fifor este susţinut de o mare parte din echipa de conducere a filialei judeţene a partidului pentru a deveni candidatul pentru Primăria Arad, aceste discuţii având loc şi în Biroul Permanent Judeţean al PSD.
Preşedintele filialei judeţene, deputatul Dorel Căprar, a confirmat acest lucru, însă a spus că nu a fost luată încă o decizie.
Liderul judeţean al PSD a precizat că senatorul Mihai Fifor a fost ales şef al campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare în municipiu, în timp ce şeful campaniei pe judeţ va fi deputatul Florin Tripa.
Mihai Fifor nu a putut fi contactat, până la transmiterea acestei ştiri, pentru a oferi un punct de vedere cu privire la eventuala sa candidatură pentru Primăria Arad.
„Există această posibilitate, ca domnul Fifor să fie candidatul nostru pentru Primăria Arad, însă nu s-a luat o decizie finală. Discuţiile continuă, dar pentru moment ne concentrăm pe campania pentru alegerile europarlamentare”, a spus Căprar. Liderul judeţean al PSD a precizat că senatorul Mihai Fifor a fost ales şef al campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare în municipiu, în timp ce şeful campaniei pe judeţ va fi deputatul Florin Tripa. Mihai Fifor nu a putut fi contactat, până la transmiterea acestei ştiri, pentru a oferi un punct de vedere cu privire la eventuala sa candidatură pentru Primăria Arad, relatează Agerpres.