„Protocolul secret dintre ANAF și PÎCCJ ne spune cum și- a creat Victor Ponta propriul Binom

Site-ul Lumea Justiției de duminică, 10 martie 2019, a publicat în premieră Metodologia comună de investigare a evaziunii fiscale, a fraudelor de investigare comună a fraudelor fiscale și vamale, document semnat în februarie 2014 de PÎCCJ, ANAF și IGPR.

Anterior, Lumea Justiției a publicat articolul Paraditorii fiscali. Însoțit de o fotografie luată dintr-un sediu de parchet, articolul semnalează că „inspectorii ANAF lucrează cot la cot cu procurorii lui taica Lazăr chiar în sediul Parchetului General. 300 de inspectori ANAF sunt detașați la PÎCCJ, în parteneriat cu procurorii așa-ziși independenți”.
În vederea acestui articol, redacția s-a adresat PÎCCJ întrebînd care e rostul prezenței inspectorilor ANAF în cadrul Parchetelor. PÎCCJ a răspuns că această prezență e urmarea Protocolului de colaborare între ANAF și PÎCCJ încheiat la finele lui 2013.

Despre acest Protocol se tot vorbește de ceva timp. E un document secret care n-a fost abrogat și în consecință se concretizează și azi în această realitate halucinantă din punctul de vedere al statului de drept:
Inspectori ANAF care lucrează la anchete penale în cadrul Parchetelor din întreaga țară.
E un document secret pe care PÎCCJ a refuzat să-l pună la dispoziția presei. Pe 10 martie 2019 Lumea Justiției a publicat în urma unei fotografieri dintr-un dosar un alt document, prevăzut în Protocol a fi elaborat pînă la 1 februarie 2014:
Metodologia comună de investigare a evaziunii fiscale, a fraudelor de investigare comună a fraudelor fiscale și vamale.

O tradiție a presei americane constă în concurența declanșată între instituțiile de presă pentru a aduce noi informații și noi documente în legătură cu o dezvăluire deja făcută de o instituție de presă. La noi, o dezvăluire e pur și simplu copiată de restul presei, fără nici un efort de a merge mai departe. Cînd e vorba de instituțiile de forță – de Servicii îndeosebi – se remarcă un efort al UM din presă de a combate dezvăluirea. Cum eu sînt fascinat de presa americană în materie de dezvăluiri, am simțit nevoia să merg mai departe decît colegii de la Lumea Justiției și să caut să fac rost de Protocolul invocat în răspunsul PÎCCJ. Și am reușit să fac rost de el.

Drept pentru care îl reproduc pe cristoiublog.ro la rubrica Documente și în paginile Evenimentului zilei.

Documentul e de o importanță excepțională pentru confirmarea unui Adevăr despre care am mai scris:
Existența mai multor state paralele care se bat între ele.

Pentru a înțelege deraierea care e acest Protocol, se cuvine a reaminti un principiu crucial al statului de drept, despre care am mai scris cînd am dezbătut Protocolul dintre SRI și PÎCCJ în chestiunea infracțiunilor la Siguranța națională:
Pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale statul de drept disociază categoric între instituțiile care sesizează Parchetul și Parchetul propriu zis.
De ce?
În cazul fostei Securități abuzurile și crimele au fost posibile, pentru că Securitatea avea drept nu numai de a sesiza, dar și de a face anchete penale.
După 1989 SRI-ul n-a mai avut dreptul să desfășoare anchete penale. Potrivit Legii, SRI doar sesizează. Declanșarea anchetei penale în urma unei sesizări a SRI e dreptul exclusiv al procurorului. Care procuror poate să și respingă sesizarea ca neîntemeiată.

Asemănător stau lucrurile și în cazul ANAF. Potrivit Legii ANAF sesizează Parchetul. Procurorul, ca și în cazul SRI, poate răspunde ANAF, după verificarea din punct de vedere penal a sesizării, că nu sînt întrunite condițiile unui dosar penal. Pentru statul de drept această posibilitate e vitală. Nu-i exclus ca inspectorul ANAF să comită un abuz prin sesizare. Procurorul tocmai de asta are dreptul de a nu deschide anchetă. Pentru a evita abuzul. Ori în clipa în care cele două instituții colaborează printr-un Protocol, Parchetul devină o anexă a ANAF.

Protocolul a fost semnat pentru PÎCCJ la 28 noiembrie 2013 de Tiberiu Nițu, iar pentru ANAF, la 16 decembrie 2013, de Gelu Diaconu. El conține numeroase puncte prin care ANAF sau mai precis Direcției de Combatere a Fraudelor din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală devine organ de anchetă penală. Articolul 3, litera i, prevede „detașarea în cadrul unităților Ministerului public a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor”.

La capitolul II, intitulat Aspecte privind operaționalizarea Direcției de combatere a fraudelor, articolul 4 prevede:
”Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își desfășoară activitatea „prin detașare în cadrul parchetelor pe posturi de specialiști economico – financiari”.

Potrivit articolului 10, punctul 1: ”Pe durata detașării inspectorii antifraudă își desfășoară activitatea sub autoritatea administrativă a conducătorului parchetului și sub coordonarea procurorului în ce privește actele efectuate în cauză”.

Prin art. 3 lit. c, Documentul stabilește „constituirea de echipe comune care să procedeze, pe baza unor planuri de acțiune, sub conducerea și coordonarea procurorilor, la valorificarea informațiilor și strîngerea probelor privind comiterea unor infracțiuni”.

ANAF sesizează și tot ea anchetează penal!

Prin dispozițiile art. 3, litera d, se stabilește că ANAF și PÎCCJ pentru realizarea obiectivelor cooperării, vor trece la „elaborarea și derularea de strategii, manuale de bune practici, acțiuni și programe comune în vederea evaluării condițiilor care favorizează și generează infracționalitatea în domeniu din care să rezulte premisele acțiune (acțiunii, n.n.) în comun”.
Altfel spus, PÎCCJ și ANAF se întîlnesc în prealabil și elaborează strategii, acțiuni și programe comune, în baza cărora stabilește pe cine să controleze, cum să controleze și cînd să controleze.
În același sens sunt și prevederile Art. 3 lit. f): „Realizarea periodică a unor analize comune asupra rezultatelor prevenirii, descoperirii, cunoașterii și combaterii fenomenelor de evaziune și fraudă fiscală ori vamală, din care să rezulte premisele de acțiune pe termen scurt și mediu”.

Ce se întîmpla în realitate? Ne spune Răzvan Savaliuc în Lumea justiției din 10 martie 2019:
„Una din cele mai grave practici, contrare ideii de proces echitabil, era că ANAF sesiza parchetele, procurorii anume desemnați (puși cu mîna și controlați de SRI) meștereau dosarul și aplicau sechestre și alte măsuri asiguratorii, iar inspectori ANAF detasați la parchete (care lucrau in birourile puse la dispozitie de procurori) realizau «probele» ori «verificările», adică spuneau ei cine e vinovat și pentru ce anume. De multe ori ANAF avea dublu rol, sesiza parchetul și lucra și la probatoriu.”

Mai mult ca sigur unii cititori vor spune : Încă un protocol, de data asta nu între SRI și Parchete, ci între ANAF și Parchete. Ce aduce nou acest Protocol din punct de vedere al României democratice ?

Răspunsul trimite la Documentul pe care s-a constituit acest Protocol:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea şi reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 29 iunie 2013. Ordonanța de Urgență a fost dată de Guvernul USL condus de Victor Ponta. Prin ea în cadrul ANAF apare o instituție nouă: ”Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală. ”

Potrivit articolului 3, punctul 3:
”În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează pe lîngă structurile de prevenire şi control Direcția de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele avînd ca obiect infracțiuni economico-financiare.
În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcții sunt detaşați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialişti.”

Prin aceeași OUG inspectorii antifraudă devin membrii unui soi de comando:
”Personalul Agenției care ocupă funcții publice de inspector antifraudă poartă, în timpul serviciului, uniformă, însemne distinctive, ecusoane şi, după caz, armament şi alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecție şi comunicare, care se atribuie gratuit.”
Pe 24 iulie 2013, Guvernul dă HOTĂRÂREA nr. 520 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Prin articolul 20 vehiculele Direcției Generale antifraudă fiscală sînt echipate cu însemne distinctive și cu mijloace de semnalizare luminoasă.

Din cîte de vede, prin OUG și prin Protocol, Direcția Generală Antifraudă Fiscală devine o instituție de forță echivalentă DNA. Ea va fi folosită, așa cum s-a văzut și din cazul Mediafax și Adrian Sârbu, la răfuieli politico- mafiote sub acoperirea de luptă împotriva evaziunii fiscale. Evenimentul zilei a fost ținta unei Operațiuni de amploare a DGAF.

În acest caz, ca și în cel al DNA, se pune problema cui aparține noua instituție de forță. Ne răspunde articolul 16 al Hotărîrii de Guvern:
”1) Direcția generală antifraudă fiscală este coordonată de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, și condusă de un inspector general antifraudă, numiți prin decizie a prim-ministrului.
2) Inspectorul general antifraudă este sprijinit în activitatea de conducere a Direcției generale antifraudă fiscală de inspectori generali adjuncți antifraudă, numiți în funcție prin decizie a prim-ministrului.”

Toată conducerea noii instituții de forță e numită de premier. Care premier la vremea respectivă era Victor Ponta. Și avînd în vedere că Direcția făcea practic anchete penale, prin Protocol Victor Ponta și-a creat propriul Binom: ANAF – Parchetul General.