Ca să fie sigur că victimele sale nu au nicio șansă, Vasile Tcaciuc, de loc din Basarabia, își făcuse un topor ca la carte, care să nu-i alunece din mână când îl întrebuința.
Așa a reușit ca între 1930 și 1935 să făptuiască cel puțin 26 de crime. Tcaciuc a făcut cea mai mare greșeală din viața lui de hoț, tâlhar și criminal când și-a vândut casa din Iași.
Noul proprietar nu se putea odihni nopțile din cauza câinelui său care zgârâia podelele încercând să treacă dincolo de ele.
Exasperat, omul a dat podelele la o parte și nu mica i-a fost surpriza când a dat peste șase cadavre, groaznic ciopârțite.
Poliția, care fusese pusă pe jar ani buni de Tcaciuc, nu a avut mult de lucru până să pună mâna pe criminal, mai ales că-l avea în arest pentru niște nimicuri de tâlhării.
Înainte de a-şi începe seria de crime, după cum chiar el a mărturisit atunci când a fost prins, asasinul şi-a confecţionat toporul special. Care să nu-i alunece din mâini şi cu care a luat viaţa victimelor sale.
Măcelarul din Iași, cum l-a supranumit presa vremii, nu a recunoscut la început comiterea crimelor, însa, pus faţă în faţă cu două dintre fostele sale concubine, dragostea l-a pus la pământ.
Mărturia sa i-a şocat şi pe poliţişti. Pe lângă cele şase victime găsite în fosta sa locuinţă, Tcaciuc mai ucisese alte douăzeci de oameni, printre care şi un copil.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric