Emmanuel Macron a avut duminică o convorbire telefonică cu liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski. Președintele Franței s-a angajat să „conlucreze cu partenerii săi europeni la noi sancţiuni” împotriva Rusiei, după anexarea de către aceasta a patru regiuni ucrainene. Informația a fost transmisă de Palatul Elysee.

Macron a bătut palma cu Zelenski! Moscova interzice accesul mașinilor din UE în Rusia

Șeful de stat francez a avut o discuţie cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în care condamnat din nou în mod ferm anexarea ilegală de către Rusia a patru regiuni ucrainene, conform unui comunicat al Preşedinţiei franceze.

„El a reafirmat hotărârea Franţei de a ajuta Ucraina să-şi recâştige deplina suveranitate şi integritate teritorială, şi să conlucreze cu partenerii săi europeni la noi sancţiuni”, continuă comunicatul.

UE a reacţionat miercuri la anexarea celor patru regiuni ucrainene ocupate total sau parţial de Moscova, propunând în special plafonarea preţului la petrolul rus şi adăugarea de noi restricţii în schimburile comerciale cu Moscova, potrivit AFP.

Ucraina a condamnat sâmbătă „detenţia ilegală” a directorului general al centralei nucleare Zaporojie (sud), Igor Muraşov, arestat vineri de Rusia, care controlează situl, în baza unui motiv încă necunoscut.

Emmanuel Macron a condamnat la rândul său această arestare şi, împreună cu Zelenski, „a subliniat urgenţa pe termen scurt de a permite rotaţia personalului ucrainean ce asigură funcţionarea şi siguranţa instalaţiilor” de la centrală.

Moscova interzice accesul mașinilor din UE în Rusia

Circulaţia camioanelor înmatriculate în statele membre ale Uniunii Europene va fi interzisă în Rusia începând cu zece octombrie, a anunţat sâmbătă Moscova, o reacţie la interdicţia UE privind camioanelor ruseşti intrată în vigoare în urmă cu mai multe luni, transmite dpa, citată de Agerpres.

Totuși, interdicția vine ca răspuns la decizia similară luată de UE împotriva Rusiei.  Astfel, interdicţia priveşte camioanele prin care se realizează schimburi comerciale bilaterale între ţările UE şi Rusia, precum şi tranzitul sau intrarea camioanelor din ţări terţe.

Hotărârea priveşte, de asemenea, camioanele provenind din Marea Britanie, Norvegia şi Ucraina. Conform oficialilor ruși, interdicţia va rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2022.

Ţările europene au interzis ieşirea camioanelor din Belarus şi Rusia încă din data de 8 aprilie.