Franța este una dintre cele mai afectate țări europene de noul coronavirus, iar în această seara președintele Emanuel Macron a ieșit în fața națiunii pentru a anunța următoarele măsuri. Macron a anunţat luni, în cursul unei alocuţiuni televizate consacrate crizei provocate de noul coronavirus, că măsurile de izolare vor fi prelungite până la 11 mai.
„Cea mai strictă izolare trebuie să continue până luni, 11 mai”, a declarat Emmanuel Macron. „Luni, 11 mai nu va fi posibil decât dacă vom continua să fim civici, responsabili, să respectăm regulile şi dacă răspândirea virusului va continua să încetinească”, a adăugat preşedintele francez.
Franţa nu a fost ”în mod evident suficient de pregătită” pentru criza cauzată de noul coronavirusul care a dezvăluit ”defecte”, a admis preşedintele francez Emmanuel Macron.
Chiar dacă ”epidemia începe să înceteze”, (…) au existat ”neajunsuri ca în toate ţările lumii, ne-au lipsit echipamente de protecţie, mănuşi, gel dezinfectant, nu am reuşit să distribuim atâtea măşti cât ne-am fi dorit”, a subliniat preşedintele francez, referindu-se la ”eşecurile” din care va trebui să ”tragem toate învăţămintele la timp”.
Graniţele Franţei cu ţările non-europene ”vor rămâne închise până la o nouă notificare”, a precizat preşedintele francez.
El a apreciat că Franţa şi Europa vor trebui să ajute Africa să lupte împotriva coronavirusului prin ”anularea masivă a datoriilor”.
Dincolo de o ”refinanţare” europeană, ”trebuie să ştim şi cum să-i ajutăm pe vecinii noştri din Africa să lupte împotriva virusului mai eficient, de asemenea să îi ajutăm din punct de vedere economic anulându-le masiv datoriile”, a spus Macron în cursul alocuţiunii televizate dedicate în special epidemiei de Covid-19 din Franţa.