Un avertisment în acest sens a venit din Franța. Președintele Emmanuel Macron trage un semnal de alarmă în legătură cu o criză care ar putea începe în orice moment și recomandă UE să fie pregătită.
Macron insistă pentru elaborarea unui plan de securitate alimentară
Mai exact, preşedintele Franţei, a propus joi seară, cu ocazia reuniunii Consiliului European, elaborarea unui plan de securitate alimentară. El subliniază faptul că există riscuri în ceea ce privește diminuarea producţiei de cereale din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina.
„În calitatea Franţei de Preşedinte al Consiliului Uniunii Europene şi în relaţie directă cu Uniunea Africană, vreau să lansez iniţiativa «Ferma», pentru atenuarea efectelor acestei crize. Este vorba despre o iniţiativă de solidaritate alimentară”, a declarat Emmanuel Macron imediat după summitul Grupului G7 şi în contextul începerii reuniunii Consiliului European, la Bruxelles.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, afirmă că războiul din Ucraina riscă să producă o criză alimentară care poate afecta mai multe state din Africa şi Orient, arătând că este nevoie de solidaritate pentru a preveni această situaţie.
„Suntem pe cale să intrăm într-o criză alimentară fără precedent. Pentru că alte ţări din Orientul Mijlociu, din Africa, depind, pentru a-şi hrăni populaţiile, de ceea ce se produce astăzi în Ucraina și Rusia”, atrage atenţia preşedintele francez.
„Astăzi vedem impactul în Europa, există tensiune asupra preţurilor”
Preşedintele Franţei anunţă că la summit-ul G7 care a avut loc joi, la Bruxelles, s-a discutat despre solidaritate în ceea ce priveşte gestionarea milioanelor de refugiaţi din Ucraina, despre solidaritate în domeniul energiei, dar şi despre solidaritate alimentară.
„Ucraina, ca şi Rusia, sunt foarte mari producători, în special de cereale. Astăzi vedem impactul în Europa, există tensiune asupra preţurilor. Există de asemenea tensiuni pe mai multe filiere, care au făcut ca Franţa şi alte state europene să reacţioneze cu planuri de rezilienţă, spre exemplu pentru a-i ajuta pe crescătorii de animale care aduceau din Ucraina hrană pentru acestea. Ne-am, confruntat deja, cu toţii, cu o creştere a preţurilor.
Dar, mai ales, suntem pe cale să intrăm într-o criză alimentară fără precedent. Pentru că alte ţări din Orientul apropiat sau mijlociul, din Africa, depind, pentru a-şi hrăni populaţiile, de ceea ce se produce astăzi în Ucraina in Rusia. Războiul din Ucraina şi alegerile făcute de Rusia, gravissime şi iresponsabile, fac ca ţări precum Egiptul şi multe altele în Africa, în Orient, au astăzi dificultăţi în a se aproviziona cu grâu şi, în general, cu cereale.
O ţară ca Egiptul depinde în proporţie de 80% de importuri de cereale din zona Ucrainei şi Rusiei. Vor fi dificultăţi pentru aceste ţări dar, mai ales, războiul din Ucraina (…) va crea o situaţie mai dificilă în 12-18 luni. Această situaţie va crea o criză alimentară, situaţii umanitare foarte grave în mai multe ţări şi va avea în mod sigur consecinţe politice masive în mai multe dintre aceste state pe care le-am invocat. În faţa acestei situaţii nu putem rămâne neputincioşi, trebuie să reacţionăm”, a declarat joi seară Emmanuel Macron.
El susţine că Rusia va fi responsabilă pentru foamete, dacă acesta se va produce, subliniind că celelalte state trebuie să reacţioneze, Macron anunţă că există deja intenţia de lansare a unei iniţiative pentru a preveni această criză şi că Europa trebuie să-şi asume să producă mai mult pentru a contribui la efortul de solidaritate alimentară.
Le Figaro scrie că, planul președintelui Macron este unul destul de simplu. Mai exact, liderul francez propune elaborarea unui plan de urgenţă alimentară, prin suplimentarea stocurilor de cereale şi creşterea producţiei.
Joe Biden a lansat de asemenea un avertisment serios
Președintele american Joe Biden a declarat, joi, că liderii lumii au discutat despre posibilitățile de penurie de alimente declanșate de invazia rusă a Ucrainei. Biden a spus că deficitul de alimente va fi „real” și a numit Ucraina și Rusia „coșul de pâine” pentru Europa. Livrările din cele două țări reprezintă împreună aproape 30% din comerțul global cu grâu.
„Prețul sancțiunilor nu este impus doar Rusiei. Este impus și unei mulțimi de țări, inclusiv țărilor europene și țării noastre”, a spus Biden în remarci după o întâlnire de urgență a NATO la Bruxelles.
Războiul generează mari îngrjorări
Menționăm faptul că Ucraina şi Rusia sunt producători de cereale, dar activităţile agricole în Ucraina sunt afectate de război, iar cele din Rusia de sancţiunile internaţionale masive.
Îngrijorările lu Emmanuel Macron au o bază solidă, în contextul în care ultimele două luni prețul grâului a remarcat o creștere fără precedent. Pe 7 martie, în cea de a doua săptămână de război, preţul grâului înregistra o creştere cu 7,2% la bursa de cereale de la Chicago, cel mai ridicat nivel din martie 2008, ajungând la 12,60 dolari per bushel, din cauza temerilor că aprovizionarea pe plan global va fi perturbată până la rezolvarea conflictului ruso-ucrainean, transmite Reuters.
Totodată, anterior, preţul grâului a înregistrat o creştere de peste 40%, deoarece conflictul militar întrerupe livrările din Ucraina şi Rusia. Astfel, la bursa de cereale de la Chicago, preţul porumbului înregistra, pe 7 martie, un avans de 2,7%, iar la soia de 2,05%, ambele cotaţii fiind la cel mai ridicat nivel din septembrie 2012.
Cât ar putea dura criza cerealelor
Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu, 32% în cazul orzului, 20% în cazul porumbului şi peste 50% în cazul uleiului de floarea soarelui şi al seminţelor oleaginoase.
Un trader European trăgea și el un semnal de alarmă la acel moment. El preciza că până când războiul nu se va termina, haosul pe piața cerealelor va continua.
„Până când luptele din Ucraina nu se încheie, nu ne putem aştepta la reluarea exporturilor de grâu şi porumb din Ucraina şi Rusia”, a declarat un trader european pentru Reuters.