Macron cutremură toată Europa! Anunțul cumplit venit chiar acum: Trebuie să ne pregătim

Emmanuel Macron

SURSA FOTO: Dreamstime

Emmanuel Macron a transmis un mesaj cumplit cetățenilor francezi fix de Ziua Națională a Franței, sărbătorită anual pe data de 14 iulie. Acesta a făcut previziuni sumbre despre viitorul țării sale. La ce trebuie să se aștepte acum cetățenii francezi?

Franța trebuie să se pregătească să se descurce și fără gazele naturale din Rusia

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat poporul francez că trebuie să se pregătească pentru o întrerupere definitivă a livrărilor de gaze naturale din Rusia, în contextul în care Guvernul de la Moscova se folosește de materiile prime ca de o „armă de război”.

„Trebuie să ne pregătim cu toţii pentru că războiul va dura. Vara şi începutul toamnei vor fi, fără îndoială, foarte dure”, a declarat joi Emmanuel Macron.

În condiţiile în care războiul izbucnit în Ucraina afectează creşterea economică şi alimentează creșterea prețurilor la energiei şi la produse alimentare, „trebuie să ne pregătim să ne descurcăm fără gazul rusesc”, a precizat Emmanuel Macron, anunţând că statul francez va elabora curând un „plan de sobrietate” energetică.

Declarația sa a fost făcută în primul său interviu televizat din cel de-al doilea mandat al său, cu ocazia comemorării Zilei Naţionale a Franţei, sărbătorită anual pe data de 14 iulie, relatează agenția de presă AFP.

Amintim faptul că despre gazele naturale din Rusia a vorbit și prim-ministrul Cehiei, țară care a preluat președinția semestrială rotativă a Uniunii Europene începând de la data de 1 iulie. În prezent, acesta consideră că dependența Europei de energia rusă nu se va reduce în această iarnă. De aceea, următorul pachet de sancțiuni al UE cu siguranță nu va include gazul natural din Rusia.

UE nu va impune sancțiuni împotriva gazului natural din Rusia

În prezent, Uniunea Europeană pregătește al 7-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, dar este deja clar că nu va reduce importurile de gaze naturale întrucât majoritatea statelor nu se pot adapta suficient de repede, a spus Petr Fiala, premierul din Cehia.

Petr Fiala se așteaptă ca sancțiunile economice să interzică importurile de aur, să lărgească o listă de bunuri cu dublă utilizare interzise la export în Rusia și să vizeze mai mulți cetățeni ruși, suspectați că ar încuraja agresiunile militare din Ucraina.

„Comisia Europeană ar trebui să fie pregătită să prezinte pachetul în următoarele zile, iar statele membre ar putea să îl aprobe imediat după aceea. Ceea ce este cu siguranță problematic este includerea energiei în sancțiuni, deoarece trebuie respectată o regulă conform căreia sancțiunile trebuie să aibă un impact mai mare asupra Rusiei decât asupra țărilor care impun sancțiunile”, a declarat Petr Fiala, într-un interviu acordat agenției de presă Reuters.

El a spus clar că nu există nicio șansă ca gazul rusesc să fie inclus în noul pachet de sancțiuni UE. „Cred că nu ar trebui să fie acolo pentru că o serie de țări depind de gazul rusesc”, a precizat oficialul ceh.