Președintele francez Emmanuel Macron, s-a întâlnit, luni, 24 octombrie, cu Papa Francisc și au discutat despre problema eutanasiei și sinuciderii asistate, subiecte pe care Biserica Catolică nu le agreează, mai ales în contextul în care Executivul francez se pregătește să lanseze o „convenție cetățenească” ce va modifica legea în acest sens. Macron a susținut faptul că problema eutanasiei va deveni o reformă socială pe care o va implementa în cadrul celui de-al doilea mandat al său.
„Pe tema sfârşitului vieţii, am vorbit despre această iniţiativă cu Papa Francisc, spunându-i că nu-mi place cuvântul «eutanasie»”, a afirmat președintele Macron pentru săptămânalul Le Point, spunând subliniind că „moartea este un moment al vieţii, nu un act tehnic”.
Papa Francisc, care l-a primit, luni, la Vatican, pe președintele Franței, a afirmat înainte de întâlnire că este împotriva eutanasiei în discursul pe care l-a avut în faţa unei delegaţii de aleşi francezi, cerând „continuarea vieţii până la sfârşitul ei firesc”. În plus, Biserica Catolică consideră eutanasia o „crimă împotriva vieţii umane” şi sinuciderea asistată un „păcat grav”. Astfel, acele persoane care decid să recurgă la această metodă de a pune capăt vieţii nu pot primi împărtăşania.
Macron își propune să facă din subiectul eutanasiei marea reformă socială
În luna decembrie, în Franţa, va fi demarată o „convenție cetățenească” cu privire la sfârșitul vieții pentru a oferi guvernului indicații din partea publicului, în vederea modificării legii în acest sens. Alegerea celor 150 de francezi care vor dezbate acest subiect timp de câteva luni a început, marţi, 25 octombrie, a anunţat organizatorul convenţiei cetăţeneşti, Consiliul Economic, Social şi de Mediu.
În luna septembrie, Comitetul naţional consultativ de etică francez a apreciat că „un ajutor activ pentru a muri” s-ar putea aplica în Franţa, însă „în anumite condiţii stricte”. „Calea propusă de Comitetul de etică este interesantă”, a spus Emmanuel Macron, menţionând cazul „persoanelor cu boli incurabile”: cum ar fi boala Charcot.
Liderul de la Paris, care își propune să facă din subiectul eutanasiei marea reformă socială a celui de-al doilea mandat al său, a dat asigurări că nu vrea să „aibă întâietate în dezbatere”, pe care a considerat-o „uneori simplificată”.
„Moartea mea îmi aparţine? Este o întrebare intimidantă, nu sunt sigur că am răspunsul”, a declarat șeful statului pentru sursa citată. „Constituţional, sfârşitul vieţii nu este subiect de referendum”, a mai adăugat acesta.