Emmanuel Macron pierde tot mai mult teren în fața dreptei. Partidul Rassemblement national (RN) promite că va abroga în toamnă reforma prin care vârsta de pensionare a crescut la 64 de ani.
Emmanuel Macron are parte de tot mai multe vești proaste. Deputatul în exerciţiu Jean-Philippe Tanguy a anunțat că reforma prin care vârsta de pensionare a crescut la 64 de ani „va fi abrogată în toamnă”, în cazul unei victorii a Partidului Rassemblement national (RN).
Emmanuel Macron pierde tot mai mult teren în fața dreptei
Deputatul în exerciţiu a dat asigurări că nu vrea să „provoace haos” în timpul Jocurilor Olimpice (JO) de la Paris, conform AFP.
Potrivit sursei menționate, măsura respectivă a fost un „simbol” al celui de-al doilea mandat de cinci ani al lui Macron.
Amintim că această reformă a fost adoptată în 2023, în ciuda multor critici.
„Va fi aborgată în toamnă, după consultări cu partenerii economici şi sociali”, în cazul în care RN obţine victoria la 30 iunie şi 7 iulie, a anunțat Jean-Philippe Tanguy la BFMTV.
În vederea justificării acestei amânări de câteva luni, deputatul în exerciţiu din Somme anunţă că „niciun guvern nu poate ajunge la putere în timpul JO şi abroga o reformă creând haos în administraţie”.
În schimb, stânga unită sub culorile Noului Front Popular vrea însă să abroge reforma pensiilor lui Macron încă din vară.
„Cu cât mergem mai repede, cu atât va fi mai uşor, pentru că abia a început să să fie aplicată”, a justificat deputatul în exerciţiu Eric Coquerel de la Partidul La France Insoumise, la BFMTV.
Potrivit acestuia, costul revenirii la vârsta de pensionare la 62 de ani este de aproximativ „20 de miliarde de euro în 2032”.
El estimează că această sumă poate fi finanţată prin creşterea cotizaţiilor sociale
Revenirea în Franța la o vârstă de pensionare de 60 de ani ar costa „aproape dublu”, spune el. Este vorba, în mare, de 50 de miliarde de euro.
Acest lucru care va avea loc „treptat” şi ”imediat ce condiţiile macroeconomice o vor permite”, a adăugat Coquerel.
RN apără „reforma care a fost propusă de către Marine Le Pen, ca persoanele care au început să lucreze devreme, înainte de (vârsta de) 20 de ani, sub rezerva unui anumit număr de trimestre, evident, să poată ieşi la pensie înainte de vârsta de 60 de ani”, a precizat Jean-Philippe Tanguy.
Cei care şi-au început cariera după 20 de ani se vor putea pensiona „între 60 şi 62 de ani, în funcţie de anuităţile realizate”. Totuși, „dacă nu ai cotizat suficient va fi tot către (vârsta de) 65 e ani”, a adăugat el.
De asemenea, Jean-Philippe Tanguy a estimat costul acestei reforme la nouă miliarde de euro.