Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, nu este deocamdată candidat la propria succesiune, dar e deja în plină campanie prezidenţială. El s-a străduit, pe mai multe posturi TV, să-şi corecteze imaginea pentru a atenua nivelul de respingere pe care numele lui o produce în mai multe pături ale electoratului, se arată într-un editorial publicat de Le Monde.
Cu un ochi la Covid şi cu celălalt la campania prezidenţială, Emmanuel Macron a făcut, miercuri, 15 decembrie, pe TF1şi LCI, o foarte lungă pledoarie. Chiar înainte de a fi difuzat, acest interviu a suprasolicitat nervii adversarilor săi şi nu fără motiv: preşedintele încă nu este candidat, dar este în plină campanie.
Valérie Pécresse, cel mai periculos contracandidat al lui Macron?
Refuzând să se lase înnămolit în gestionarea crizei sanitare, el parează loviturile şi chiar este în ofensivă, fără a-şi numi concret adversarii, dar ţintind-o în special pe una dintre aceştia, Valérie Pécresse, candidata Les Républicains (LR), devenită cea mai periculoasă după victoria ei în alegerile primare.
Cu mai puţin de patru luni înainte de alegerile prezidenţiale, cel mai tânăr preşedinte al Republicii franceze nu vrea să lase să-i fie furat de către dreapta Graalul mişcării şi transformării. Pentru asta trebuie să argumenteze, să convingă că mandatul lui, marcat de o singură ruptură – politica lui „orice s-ar întâmpla” după liberalizarea economiei – nu a fost un „mandat degeaba”, cum afirmă preşedinta regiunii Ile-de-France.
Rezultatele economice bune ale anului – creştere puternică şi scăderea şomajului – pledează pentru el. În faţa procesului de blocaj, el poate opune dreptei reforma înaltei funcţii publice şi pe cea a asigurărilor de şomaj. Dar o lipsă importantă întunecă bilanţul: pensionarea cu puncte anunţată în urmă cu patru ani şi nerealizată. Pentru a umple acest gol preşedintele candidat lărgeşte spectrul depăşind termenul de aprilie 2022, scrie Le Monde.
El schiţeză o nouă reformă a pensiilor care nu mai seamănă decat foarte puţin cu cea din 2017. Adaugă la asta finanţarea îngrijirii pe termen lung, alt şantier latent. El asigură ca vrea să schimbe guvernanţa spitalului, face proiecte de inovare în gestionarea educaţiei şi formării care vor continua să fie principala prioritate. Făcând acest lucru, îşi prezintă temele de campanie în care transpare acest mesaj: de vreme ce „ceva este pe cale să se schimbe”, la ce bun să schimbi pilotul?
Motorul unei transformări intime
Atitudinea lui rămâne, ca şi în 2017, cea a unui transformator care vrea să reabiliteze succesul, meritul şi răspunderea.
Rivalul dreptei nu uită totuşi că declaraţii de stânga au făcut să fie ales acum patru ani. Contestând atitudinea de „père Fouettard” (personaj negru negativ, opusul Sfântului Nicolae, el pedepsind copiii care nu au fost cuminţi – n. red.) faţă de datorie, condamnând brutalitatea candidatei LR care vrea să taie „în carne vie” din efectivele funcţiei publice, lăudând valorile de „întrajutorare” şi „de solidaritate”, îşi ia angajamente faţă de socio-democraţi.
Rămâne cel mai greu, să-ţi corectezi imaginea pentru a atenua nivelul de respingere pe care numele lui îl provoacă în mai multe pături ale electoratului. Spectrul lui Valéry Giscard d’Estaing, alt modernizator care nu a fost iubit de francezi, bătut în 1981, dă târcoale. Pentru a-l îndepărta, Emmanuel Macron foloseşte toate registrele: mea culpa după frazele nefericite de la începutul mandatului său, dar şi pledoaria în care afirmă că „valoriule lui nu sunt cele ale unui preşedinte al celor bogaţi”.
Preşedintele încearcă mai ales să sublinieze că toate crizele prin care a trecut alături de francezi au fost motorul unei transformări intime: el ar fi mai puţin impulsiv, mai uman. Insistenţa cu care vrea s-o spună arată totuşi că acesta este la el călcâiul lui Ahile.