Emmanuel Macron nu pare a fi de acord cu ultimele declarații făcute de președintele SUA. Liderul Franței a subliniat duminică faptul că nu ”nu va folosi” epitele folosite de către omologul său american Joe Biden împotriva lui Vladimir Putin, respingând o escaladare atât ”în vorbe”, cât şi ”în fapte” în Războiul rus din Ucraina.
Menționăm faptul că liderul Casei Albe l-a catalogat pe Vladimir Putin drept un ”măcelar”, relatează AFP. Pe de altă parte, Macron a precizat că urmează să poarte un set de discuții cu omologul său rus în zilele următoare.
Ce spune Macron
Liderul Franței vrea să fie organizată o operațiune de evacuare a oraşului Mariupol (est), care este ”necesară rapid”.
Amintim faptul că reacția lui Macron vine după ce sâmbătă, în cadrul unor declarații făcute în Polonia, președintele SUA, Joe Biden a lansat un set de acuzații fără precedent la adresa omologului său rus. Mai exact, Joe Biden a dat asigurări că acesta este un ”măcelar” şi că ”nu poate rămâne la putere”.
Ulterior însă, Casa Albă i-a minimalizat declaraţiile, astfel încât situația să nu degenereze. De cealaltă parte, Moscova nu a apreciat deloc aceste declaraţii și a transmis și un avertisment.
Kremlinul, nemulțumit de replicile lui Joe Biden
La câteva ore distanță, Kremlinul i-a recomandat lui Joe Biden să rămână ”chibzuit” şi a denunţat atacurile la adresa lui Vladimir Putin drept ”insulte personale”.
”Un şef de stat trebuie să rămână chibzuit”, a declarat sâmbătă seara agenţiei ruse oficiale de presă Tass un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Același oficial rus a mai adăugat că astfel de insulte personale vor afecta relațiile cu Guvernul american: ”De fecare dată, insulte personale de acest fel reduc câmpul posibilităţilor relaţiilor noastre bilaterale cu actualul Guvern american”, a avertizat el.
Casa Albă a intervenit
Pe lângă termenul de ”măcelar”, Joe Biden l-a numit pe Putin și un ”dictator”. ”Acest război este un eşec al lui Putin”, a tunat Biden în cadrul vizitei oficiale în Polonia. ”Pentru dumnezeu, acest om nu poate să rămână la putere”, a mai adăugat Biden.
Casa Albă a dat asigurări ulterior că şeful statului american nu a îndemnat la o ”schimbare de regim” în Rusia. Menționăm că declarațiile liderului SUA au fost făcute în timpul unei vizite în Polonia.
Joe Biden s-a întâlnit la Varşovia cu omologul său polonez Andrzej Duda, dar şi cu oficiali ucraineni de rang înalt, pentru prima oară de la începutul războiului rus în Ucrana şi a subliniat ”angajamentul sacru” al Washingtonului faţă de principiul apărării colective a statelor membre NATO, prevăzut de Articolul 5, în legătură cu Războul din Ucraina.