Macron şi Le Pen, în turul doi al prezidenţialelor din Franţa: „De data asta, e chiar nasol”

Marine Le Pen

Sursă: Dreamstime

În Franţa, se repetă scenariul din 2017: turul al doilea al alegerilor prezidenţiale îi pune faţă în faţă, din nou, pe Emmanuel Macron şi Marine Le Pen. Rezultatele de duminica aceasta au lăsat un gust amar presei din Hexagon, scriu jurnaliştii La Libre Belgique.

„Mai departe, pentru încă un tur”, titrează „Courrier Picard”. Presa franceză de luni se opreşte fără prea mare entuziasm la a doua editare a afişului din 2017 pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale între Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, pe fondul amărăciunii francezilor.

Principalele titluri ale presei din Franţa, după turul întâi al prezidenţialelor

„Cum le spuneam altă dată copiilor, surpriza e că nu e nicio surpriză. Meciul Macron-Le Pen, meci retur, pe care, se pare, francezii nu-l doreau, va avea loc”, scrie Alexis Brézet în „Le Figaro”.

Fără surprindere, cotidienelor de stânga le pare rău. „De data asta, e chiar nasol”, titrează „Libération” pe prima pagină pe fond negru, apoi „Tristă repetiție” pe pagina a doua. „Nu ea”, afişează „L’Humanité”, cu doi de ”L” reprezentaţi de flăcările logoului formaţiunii Rassemblement national, notează La Libre Belgique.

Surpriza ar fi fost, fără îndoială, ca Jean-Luc Mélenchon, dat de la început ca fiind al treilea şi care şi-a exprimat el însuşi „decepţia”, să ajungă să o depăşească pe Marine Le Pen, din cauza numărării tardive a votului urban, şi asta a întârziat peste noapte publicarea primei pagini a unor ziare. Lovitura de teatru nu s-a produs până la urmă.

„Meci retur”, deci, este titlul din „Télégramme” şi cel din „Le Parisien” – „Meci retur, avantaj Macron”, ca pentru un favorit la fotbal.

„O campanie lipsită de tonus, chiar lipsită de voce”

Mai multe ziare anunţă sobru pe prima pagină confruntarea, ilustrată cu efigia celor doi finalişti: „Înfruntarea” („Nord éclair”), „Confruntarea” („La Croix”) celor doi candidaţi „Din nou faţă în faţă („Sud Ouest”), „Duelul” („Les Echos”, „L’Est Républicain”) sau „nou duel” („Le Figaro”), sau chiar „Duelul valorilor” („Midi Libre”).

„Acelaşi afiş, alt duel”, nuanţează totuşi „La Voix du Nord” pe prima pagină, sau „Îi luăm pe aceiaşi..,.”, scrâşneşte „Corse Matin”. Ici şi colo străbate dezorientarea populaţiei, aşa cum este percepută de editorialişti.

„Ruptura şi social-populismul sunt faţă în faţă după un prim tur (aproape) decis dinainte şi o campanie lipsită de tonus, chiar lipsită de voce. Ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic în timpul unui mandat de cinci ani, marcat de evenimentele cele mai îngrijorătoare pe care le-a cunoscut ţara de decenii”, se alarmează „La Montagne”.

„Clivajul periculos care s-a instalat la ultimele prezidenţiale se confirmă”, arată „La Croix”, „ca şi când Franţa, multă vreme ambidextră, s-ar descoperi bipolară”, scrie „Sud Ouest”.

Sau împărţită în patru şi greu de „digerat cele patru sferturi”, compuse din „absenteism, extrema dreaptă, stânga radicală şi centralismul de dreapta şi de stânga”, scrie „L’Alsace”, noua reţetă care înlocuieşte o „lume veche leşioasă”, cum titrează „L’Est Républicain”.

„Duel neschimbat într-un peisaj bulversat”, rezumă pe prima pagină „La Marseillaise”.

Principalele victime ale acestei „jumătăţi de secol de politică franceză ştearsă”, potrivit formulei din „L’Opinion”: partidul socialist şi Les Républicains, „raţe fără cap în stare să mai alerge câţiva metri înainte de a-şi da seama că au murit” („Ouest-France”).

Are Marine Le Pen şanse reale de a deveni noul preşedinte al Franţei?

Poate de acum înainte Marine Le Pen să ajungă la Palatul Elysée? Presa traduce melodia ambiguă a electoratului faţă de frontul republican. Stă mărturie desenul lui Urbs din „Sud Ouest”, care ironizează lozinca „După ce aţi făcut baraj, refaceţi barajul!” (după ce v-aţi opus, opuneţi-vă din nou – n.red.) în care vedem o persoană sprijinită de tejghea care îi spune barmanului înmărmurit: „Ne iau drept castori?”.

Din punct de vedere politic, problema pentru şeful statului, care a favorizat explozia peisajului politic, este să ştie pe cine să se sprijine în al doilea tur„, constată „Le Télégramme”, care estimează că dacă Marine Le Pen „nu-şi ratează comunicarea de recuperare la dezbaterea finaliştilor, Palatul Elysée este la îndemână”. „Macron-Le Pen, spre un al 2-lea tur strâns”, titrează de altfel „Centre Presse” pe prima pagină.

Candidata RN s-a normalizat, apreciază „L’Union” în editorialul intitulat „Cum l-a făcut Marine uitat pe Le Pen”, şi potrivit publicaţiei „Dernières Nouvelles d’Alsace”, Emmanuel Macron „nu este la adăpost de o mutare a votului popular care s-a dus în prima fază spre Mélenchon, dar care ar putea foarte bine să migreze în parte spre Le Pen”.

Actualul preşedinte „beneficiază de oarecare imunitate: războiul din Ucraina l-ar fi împiedicat să intre în dezbateri, să apere un bilanţ sau să prezinte un program. A folosit-o în primul tur, nu o va putea folosi în al doilea. Va trebui să urce în ring”, afirmă „Le Courrier Picard”.