Zvonurile din ultimele ore s-au confirmat, din păcate.
MAE a confirmat oficial. Un român se numără printre persoanele decedate în urma accidentului feroviar din Grecia
Printre victimele tragediei din Grecia, unde două trenuri s-au ciocnit miercuri, pe 1 martie, se numără şi un cetăţean român.
Informaţia a fost confirmată de către Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. MAE precizează că românul a fost identificat printre victimele teribilului accident feroviar. Este vorba despre o persoană care era semnalată ca dispărută în urma tragediei din urmă cu trei zile.
Familia cetăţeanului român a fost informată de urgenţă
Familia persoanei decedate a fost informată de urgenţă de către reprezentantul oficiului consular român.
Acesta se afla deja în contact direct cu familia după semnalarea dispariției persoanei respective, fiind puse la dispoziție informații cu privire la procedura de eliberare a certificatului de deces românesc și a celorlalte documente necesare repatrierii trupului neînsuflețit în România.
Repatrierea trupului neînsuflețit se va realiza după finalizarea, de către autoritățile elene, a tuturor procedurilor specifice în astfel de situații deosebite, mai precizează MAE.
„Consulatul General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile locale și cu familia cetățeanului român și va asigura asistența și protecția consulară necesare, conform competențelor legale”, se arată în comunicatul oficial al MAE.
Ministerul a fost notificat în urmă cu două zile despre posibila dispariţie a unui cetăţean român, care s-ar fi putut număra prin victimele tragediei din Grecia.
Autorităţile din Grecia ar putea încheia operaţiunea de de localizare a pasagerilor dispăruţi
Reamintim că bilanţul accidentului feroviar a ajuns la cel puţin 57 de morţi. Autoritățile greceşti au anunțat că operaţiunea de localizare a pasagerilor dispăruţi va fi probabil încheiată.
„Macaralele au mutat [primele] două vagoane… facilitând căutarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Vathrakoyiannis, adăugând: ”Se estimează că operaţiunea va fi în curând finalizată.”
Potrivit oficialilor, 56 de persoane au rămas nedescoperite în zilele care au trecut de la accident. Trenul de mare viteză transporta peste 350 de pasageri când a explodat în flăcări înainte de a fi aruncat de pe şine într-un defileu la mai mult de 320 km nord de Atena.