MAE, avertisment pentru românii din Liban. Le recomandă să părăsească țara

Liban

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministerul Afacerilor Externe a recomandat cetățenilor români care se află în Liban să părăsească țara, având în vedere situația din Orientul Mijlociu și riscul de escaladare a conflictului.

MAE, avertisment privind situația din Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu tărie cetățenilor români din Liban să părăsească țara, având în vedere evoluțiile recente ale situației de securitate din Orientul Mijlociu și riscul crescut de escaladare a conflictului.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul evoluţiilor recente ale situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu şi riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, nivel 8/9-EVITAŢI ORICE CĂLĂTORIE, pentru întreg teritoriul acestui stat, disponibil la https://www.mae.ro/node/2896„, a transmis instituţia duminică, pe 4 august.

MAE reamintește cetățenilor români despre riscurile de securitate care pot afecta integritatea personală din cauza situației de securitate, care ar putea evolua într-o manieră imprevizibilă, influențând și disponibilitatea zborurilor comerciale și a rutelor de călătorie.

MAE recomandă cu insistență cetățenilor români aflați în Republica Libaneză să părăsească țara folosind cursele aeriene încă disponibile.

De asemenea, MAE sfătuiește cetățenii români din Liban să își înregistreze prezența la Ambasada României la Beirut.

Datele de contact ale Ambasadei sunt:

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei: +961 5 924 849 (apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate – CCSCRS și preluate de operatorii Call Center) și la linia telefonică de urgență a Ambasadei: +961 76 775 503.

Iranul ar putea ataca Israelul luni. SUA și Franța se tem de un război total în Orientul Mijlociu

Atacul iranian asupra Israelului, ca răspuns la asasinarea liderului biroului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, în Iran săptămâna trecută, este așteptat să aibă loc luni, conform declarațiilor făcute duminică de trei oficiali americani și israelieni reporterului Axios Barak Ravid.

Între timp, miniștrii de Externe ai Franței și Statelor Unite, Stéphane Sejourne și Antony Blinken, au convenit sâmbătă într-o convorbire telefonică să solicite tuturor părților implicate din Orientul Apropiat și Mijlociu „să exercite cea mai mare reținere” pentru a evita o conflagrație regională.

Michael Erik Kurilla, comandantul Comandamentului Central al SUA, a ajuns duminică dimineața devreme în Orientul Mijlociu, pe fondul amenințărilor din partea Hezbollah și Iranului împotriva Israelului, conform Jerusalem Post, care citează doi oficiali americani. Vizita, planificată înainte de escaladarea actuală, are ca obiectiv formarea unei coaliții pentru a contracara aceste amenințări.

Atacul Iranului ar putea fi mai puternic și mai complex decât cel din aprilie

Oficialii israelieni și americani anticipează că atacul Iranului ar putea fi mai puternic și mai complex decât cel din aprilie, când o coaliție formată din țări precum Iordania și alte state arabe a colaborat pentru a împărtăși informații și a intercepta atacul iranian. Totuși, nu este clar dacă o asemenea coaliție poate fi formată din nou rapid și dacă toate țările ar fi dispuse să participe.

În plus, Statele Unite au anunțat vineri desfășurarea de nave de război și avioane de luptă în Orientul Mijlociu pentru a-și proteja trupele și aliatul Israel în fața amenințărilor din partea Iranului, Hamas și Hezbollah.