Final fericit pentru cei doi jurnaliști care au fost reținuți de forţele de securitate din Transnistria. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) vine cu precizări de ultimă oră în acest sens.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de MAE, cei doi jurnalişti români, de la Digi, care se aflau în Transnistria și care au fost reţinuţi de forţele de securitate din regiune, au fost eliberați în urma demersurilor făcute de Minister.
Sursa citată mai precizează că noaptea trecută, MAE a fost informat în legătură cu situația jurnaliștilor, care se aflau acolo în interes profesional. Ulterior, s-au realizat în regim de urgență demersuri pe multiple canale, iar jurnaliștii au fost eliberați după câteva ore, fiind însoţiţi la Chişinău, unde se află în siguranţă.
Jurnaliștii români au ajuns în siguranță la Chișinău
„În seara zilei de 10 mai 2022, Ministerul Afacerilor Externe a fost informat cu privire la faptul că doi jurnalişti români, prezenţi în interes profesional în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, nu mai pot fi contactaţi de către redacţie, aceştia fiind – aşa cum s-a aflat ulterior – reţinuţi de forţele de securitate ale aşa-ziselor „autorităţi” transnistrene.
Ca urmare a dispoziţiei ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, Ambasada României la Chişinău a întreprins în regim de urgenţă demersuri pe multiple canale, inclusiv pe lângă autorităţile competente ale Republicii Moldova şi Misiunea în Republica Moldova a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, fiind obţinută, după doar câteva ore, eliberarea celor doi jurnalişti”, a transmis, miercuri, MAE.
Sursa citată mai precizează că cei doi jurnaliști urmează acum să se întoarcă în România. Totodată, MAE a ținut să transmită mulțumiri către autoritățile din Republica Moldova, care au fost implicate și eficiente în această situație neplăcută.
Recomandările MAE pentru jurnaliștii care vor să călătorească în Transnistria
„MAE informează că Centrala MAE şi misiunea diplomatică română de la Chişinău nu au fost informate în prealabil despre intenţia celor doi jurnalişti de a se deplasa în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în condiţiile în care, recent, aşa-zisele „autorităţi” transnistrene au impus o interdicţie de intrare a jurnaliştilor străini în teritoriul controlat de acestea, la care se adaugă contextul recentelor incidente înregistrate, în circumstanţe încă neclare, în această regiune.
MAE adresează mulţumiri deosebite autorităţilor Republicii Moldova şi celorlalte autorităţi române implicate pentru acţiunea promptă şi eficientă care, alături de demersurile MAE, prin Ambasada României la Chişinău, au condus la eliberarea celor doi jurnalişti români”, a precizat ministerul.
În același timp, MAE le-a transmis jurnaliștilor care au plan să se deplaseze în Transnistria să contacteze în prealabil Ministerul și să evite deplasarea în următoarea perioadă, având în vedere situația actuală.