Ambasadorul Austriei la București a fost convocat, joi seara, 8 decembrie, la Ministerul Afacerilor Externe, unde i s-a înmânat un protest față de „atitudinea nejustificată și inamicală a Austriei, care va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale”.
MAE consideră inadmisibilă poziția Austriei de a vota negativ
„MAE respinge ferm ca total inadmisibilă poziția Austriei de a vota negativ. Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen. Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm ca total inadmisibilă poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen astăzi, 8 decembrie 2022, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). Austria s-a singularizat și autoizolat în cadrul Uniunii Europene. MAE consideră că acest rezultat este complet injust și lipsit de orice motivare obiectivă. (…) MAE regretă consecințele nedorite pe care votul negativ exprimat de Austria le are asupra unității și coeziunii europene.
Cu deosebire în actualul context geostrategic complicat, marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de încercările persistente ale Rusiei de a fractura unitatea europeană, conduita Austriei reprezintă un semnal politic nedorit privind capacitatea UE de a acționa în direcția consolidării construcției europene, mai ales în condițiile în care România a dovedit angajamentul său clar de a contribui activ la consolidarea acțiunii și integrării europene în baza principiilor solidarității și unității. Din dispoziția ministrului afacerilor externe, ambasadoarea Republicii Austria la București a fost convocată în această seară la sediul MAE pentru a i se comunica poziția României și protestul MAE față de atitudinea nejustificată și inamicală a Austriei, care va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale.”, a anunțat MAE.
Ambasadorului austriac i s-a transmis un protest ferm
Sursa citată a arătat că ambasadorului Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenței unor relații diplomatice îndelungate, de mai bine de 100 de ani între țările noastre, precum și al cooperării bilaterale substanțiale în special în domeniul economic.
„În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional și european, precum și coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internațional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei. De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm față de acuzațiile exprimate de autoritățile austriece cu privire la așa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmații care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea. În continuare, MAE va rămâne deplin angajat, alături de Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții românești implicate, pentru realizarea obiectivului aderării României la spațiul Schengen, ca parte esențială a consolidării securității interne a Uniunii Europene în ansamblul său.
MAE reamintește faptul că în toată această perioadă partea română a acționat ferm, prin demersuri concrete și complexe, reușind cu succes înlăturarea obiecțiilor Regatului Țărilor de Jos și Suediei. În acest context, trebuie subliniat că votul Olandei din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, așa cum a fost clar menționat de partea olandeză în cadrul reuniunii. MAE își exprimă aprecierea deosebită pentru sprijinul de care România a beneficiat din partea Președinției cehe a Consiliului UE, a Comisiei Europene și a Parlamentului European, a tuturor partenerilor europeni, precum și a partenerilor de cooperare din țara noastră care au sprijinit demersul României.”, se mai precizează în comunicatul MAE.