Avertisment de ultimă oră pentru persoanele care vor să călătorească în Bulgaria. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru țara vecină cu România.
Potrivit MAE, miercuri şi joi, în Bulgaria este în vigoare un Cod galben de ploi şi ninsori, în mai multe regiuni. În acest context, unele drumuri ar putea fi închise din cauza troienelor sau a vizibilităţii reduse.
Totodată, sursa citat mai precizează că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie, pentru perioada 17-18 martie a fost emis un cod galben de precipitaţii în Republica Bulgaria, în mai multe zone după cum urmează:
- ploaie şi ninsoare în regiunile Tărgovişte, Razgrad şi Şumen; precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare; condiţiile meteorologice vor fi prielnice formării de polei şi apariţiei troienelor de zăpadă;
- ninsoare, însoţită de rafale de vânt, în regiunile Veliko Târnovo şi Gabrovo; condiţiile meteorologice vor fi prielnice formării de polei şi apariţiei troienelor de zăpadă;
- ploaie în regiunile Ruse şi Silistra; precipitaţiile vor înregistra cantităţi de până la 25 mm;
- intensificări ale vântului, în regiunile Vidin, Montana, Vraţa, Pleven, Loveci, Plovdiv, Pazardjik, Blagoevgrad, Pernik, Kiustendil, Sofia-regiune şi Sofia; rafalele de vânt vor avea viteze de 20 – 22m/sec.
Recomandările autorităților bulgare
Autoritățile bulgare fac apel la adaptarea vitezei având în vedere condițiile meteorologice anunțate, dar și la echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru condițiile de iarnă. Indicatoarele rutiere trebuie respectate și ele cu strictețe.
„Autorităţile bulgare recomandă informarea cu privire la condiţiile meteo din regiunile de destinaţie, iar în cazul deplasărilor rutiere, adaptarea vitezei la condiţiile meteo, echiparea autovehiculelor pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă şi respectarea strictă a semnalizărilor rutiere temporare şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol”, arată MAE.
Pentru persoanele care au nevoie de informaţii suplimentare, ele pot găsi următoarele aspecte: cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia – pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.
În ceea ce privește situația cetăţenilor români, aceștia pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.