Cunoscutul jurnalist și scriitor Ion Cristoiu a comentat pe marginea pericolului unui război cu Rusia adus în discuție de generalul Gheorghiță Vlad. Reputatul comentator este de părere că generalii simt nevoia să bată câmpii.
Ion Cristoiu crede că generalii, chiar şi cei din NATO, bat câmpii
Cunoscutul jurnalist și scriitor Ion Cristoiu a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție a emisiunii sale. Cristoiu a comentat declarațiile prăpăstioase ale generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării.
Generalul a declarat, zilele trecute că România trebuie să se pregătească pentru conflict cu Federația Rusă.
„Generalii, inclusiv cei de la NATO, au o problemă: când nu e război și bate vântul a pace, ei se simt cel mai prost. Acum, ei au ieșit și simt nevoia să bată câmpii.
De regulă, până a început războiul din Ucraina, generalii noștri au fost destul de discreți. Acum, au început să vorbească.
Șeful Armatei devine foarte important prin ideea că trebuie să ne pregătim de război. Ce a spus omul acesta este o iresponsabilitate majoră. Dintr-o dată, el îmi aduce o neliniște care este de luat în seamă”, a declarat Ion Cristoiu.
Totuși, acesta consideră că Marcel Ciolacu a reacționat adecvat la declarațiile șefului Armatei.
„Ar trebui ca legile privind răspândirea fake news-urilor să introducă și această chestie în care nu ai voie să îngrijorezi populația”, a mai spus scriitorul, în emisiunea ”Marius Tucă Show”.
Generalul Gheorghiță Vlad avertizează că un război cu Rusia este posibil
Generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major al Armatei Române, a avertizat cu privire la posibilitatea unui conflict armat cu Rusia. Un subiect intens dezbătut în spațiul public. Dar și în cadrul dialogurilor oficiale la nivel internațional și printre analiștii politici.
Acesta a subliniat că această problemă a fost discutată inclusiv în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
„Populația din România, la fel ca întreaga populație din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți. Eu, personal, nu neapărat ca și militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici.
Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest.
Cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T zero în care națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației”, a avertizat Șeful Statului Major al Armatei Române.
El a vorbit şi despre planurile autorităţilor privind serviciul militar în ţara noastră.
„Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar, adică vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducerea războiului”, a mai spus acesta.
Generalul Gheorghiță Vlad a evidențiat că prioritară este construirea unei societăți reziliente. Este necesară dezvoltarea unei industrii capabile să sprijine eforturile în situații de conflict.
A subliniat importanța dezbaterii unei politici de combatere a dezinformării și necesitatea elaborării unei strategii pentru instruirea populației. În acest sens, a menționat că Ministerul Apărării Naționale are în lucru un proiect de lege prin care tinerii vor fi implicați în procesul de instrucție.