Explozia construcţiilor din Spania a atras mulţi escroci, în special în staţiunea de lux Marbella din Costa del Sol. Acum, procesul unei cântăreţe celebre acuzată de dare de mită şi spălare de bani scoate la suprafaţă nivelul la care s-au extins abuzurile şi transformă oraşul într-un simbol al consecinţelor unui model de creştere nesustenabil.
Vedeta spaniolă Isabel Pantoja (55 de ani – foto) a fost acuzată de spălare de bani, iar procurorii cer judecătorilor acordarea a trei ani şi jumătate de închisoare şi plata unei amenzi de 3,68 mil. euro. Procurorii spun că pot dovedi că ea a „spălat“ cel puţin 1,84 mil. euro, folosindu-se de şase companii fictive înregistrate pe numele său, în numele fostului său partener de viaţă, fost primar al oraşului de lux Marbella.
Conform acuzării, Julián Muñoz i-a solicitat iubitei sale de atunci să „spele“ o parte dintr-o sumă de peste 3,5 mil. euro, pe care se pretinde că a colectat-o din mită în timpul mandatului său de primar. Muñoz ar putea fi trimis la închisoare pentru şapte ani şi jumătate şi obligat la plata unei amenzi de 7,6 mil. euro. Fosta sa soţie, Maite Zaldívar, care se pretinde că l-a ajutat, ar putea avea aceeaşi sentinţă.
Capitala corupţiei
Indiferent de rezultatul acestui proces, trioul şi-a jucat deja rolul în transformarea oraşului Marbella în capitala corupţiei din Spania.
Sub mandatul premierului spaniol José María Aznar, piaţa imobiliară a fost stimulată şi s-a ajuns la creşteri care au depăşit media Uniunii Europene a întregului deceniului. Rezultatul a fost că în Spania au apărat mai multe construcţii noi decât în Germania, Franţa şi Italia la un loc. Bineînţeles că mituirea oficialilor a făcut viaţa dezvoltatorilor imobiliari mai uşoară când a venit vremea să construiască ansambluri rezidenţiale şi hoteluri.
Acum, un proces juridic de proporţii contra corupţilor a fost extins la nivel de ţară, de la Marbella la Galicia şi de la Valencia la insula Mallorca. Politicienii locali de la toate partidele cereau mită pentru eliberarea autorizaţiilor de construire.
În schimbul permiselor de construire a unor case de vis la malul mării, câte un apartamente de lux mai cădea ocazional în poala unui oficial care semna hârtiile. Când maşinaţiile şi infracţiunile din jurul exploziei construcţiilor din Marbella au fost scoase la iveală în 2006, guvernul din Madrid a fost nevoit să înlocuiască întreaga municipalitate cu un administrator special pentru prima oară în istoria democraţiei spaniole.
Mafia construcţiilor la apel
Cazul Pantoja este doar o mică parte dintr-un dosar mai mare care a fost deschis împotriva mafiei construcţiilor din Marbella în ultimii doi ani. Procesele se extind asupra a 85 de foşti membrii ai consiliului local, avocaţi care au acţionat ca paravan, ofiţeri de poliţie şi oficiali guvernamentali, precum şi câţiva dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari şi constructori din Andalusia.
Principalul acuzat este fostul şef al biroului de urbanism din Marbella, Juan Antonio Roca. El a descoperit o adevărată mină de aur. De la începutul anilor `90, circa 7.000 de apartamente noi au fost construite în fiecare an în staţiunea spaniolă şi oficialii şi-au colectat mita pentru acţiunile lor administrative.
Aflaţi în cel de-al patrulea an de criză şi cu o rată a şomajului record la nivel European, de circa 25%, spaniolii nu au simpatie pentru asemenea excese. Ura celor care sunt cât pe ce să îşi piardă locuinţele în actuala criză imobiliară este direcţionată spre cei care şi-au umplut buzunarele în anii de „boom“.
SURSA: Der Spiegel