Obiectele din magazinele de antichităţi sunt cu cel puţin 50% mai scumpe decât cele noi. Compensează garanţia că sunt rare şi senzaţia că, printr-un obiect de mobilă sau o simplă bijuterie, ai şansa de a retrăi, măcar în parte, atmosfera secolelor trecute.
Galeria de Artă şi Antichităţi Hanul cu Tei din Capitală, cea mai mare de acest fel din ţară, ora 10:30 dimineaţa. În curte, vânzătoarele mătură, fumează sau dau un ultim retuş vitrinelor. Deşi a trecut o jumătate de oră de la deschiderea programului, eventualul client e rugat să mai aştepte câteva minute în curte.
De pe intrarea dinspre Blănari ţâşneşte un Jaguar cu numărul de înmatriculare terminat în 69-JAG. Veche meteahnă, probabil, a şoferului, fostul fotbalist Ilie Dumitrescu, de ani buni patronul galeriilor. Urcă grăbit în magazin. După el, uşile rămân deschise, iar vânzătoarele se agită ca şi cum ar fi început programul de ore bune. Odată acceptat înăuntru, amatorul de antichităţi are cu ce să-şi încânte ochii: bijuterii, tablouri, obiecte de mobilier, păpuşi, covoare, la preţuri cel puţin la fel de variate, de la câteva zeci de lei la câteva zeci de mii.
„Primim obiecte de orice fel, dar să fie în stare mai bună, pentru că nu avem aici centru de recondiţionare. Înainte, colaboram cu câteva magazine de aici, din centrul vechi, dar acum s-au desfiinţat toate“, spune una dintre vânzătoare, întrebată de unde provin obiectele puse în vânzare. Timp în care trei colege de-ale ei şuşotesc revoltate cum că „patronul nu le întreabă niciodată ce probleme au“.
O problemă au, în mod sigur. Ca în toate magazinele de antichităţi, şi aici vizitatorii intră, în ultima vreme, mai degrabă din curiozitate decât mânaţi de dorinţa de a-şi cumpăra ceva de valoare. „Criza se simte şi în acest domeniu“, spune Cristina Zamfir, directoarea firmei Flash Antiques. „Mobila se vinde din ce în ce mai greu, pentru că epoca Ikea e în plină ascensiune. Şi tablourile sunt tot mai puţin vândute. Merg pictorii români consacraţi, care sunt însă din ce în ce mai rari pe piaţă. Colecţionarii şi-au umplut casele cu nume mari, iar oamenii în vârstă care au nevoie de bani au cam vândut ce aveau de vândut. Acum, lumea se orientează mai mult spre obiecte decorative“.
Un business cu vechime
Comerţul cu antichităţi este, poate, una dintre cele mai frumoase şi boeme afaceri. Dar este totuşi o afacere. Circuitul acestui tip de business îl descrie Cristina Zamfir: „În principiu, ne procurăm obiectele de la persoane care fie au nevoie de bani, fie doresc să vândă unele piese pentru a achiziţiona altele, tot piese vechi, de cele mai multe ori. Preţurile sunt stabilite de comun acord cu ei, apoi vine adaosul nostru, cuprins între 20% şi 50%. Oricum, în acest domeniu preţurile sunt negociabile“.
Chiar dacă activează pe aceeaşi piaţă, Alexandru Feber, administratorul Alf‘s Antichităţi, practică un tip de business uşor diferit: „majoritatea obiectelor provin din ţări cu tradiţie, în primul rând din Italia, Franţa, Germania, Belgia şi Austria. Avem relaţii cu firme din domeniu, cărora le facem comenzi precise, pentru că în ultima vreme am încercat să evităm stocurile prea mari“. Anul acesta, cele mai scumpe obiecte vândute, spune Alexandru Feber, au fost câteva garnituri de mobilier de peste 10.000 de euro, dar profitul obţinut de pe urma lor „nu a fost prea mare, pentru că erau scumpe la achiziţie. În general însă, nu ne aventurăm la piese rare, foarte scumpe, pentru că este riscant. Poate doar în urma unor înţelegeri bine stabilite cu cumpărătorul, inclusiv perceperea unui avans“. Cumpărători care, de obicei, nu au probleme în achitarea oricărei garanţii, întrucât, după cum spune Cristina Zamfir, este vorba de „persoane cu o situaţie materială bună şi foarte bună“.
Sunt acei clienţi, continuă administratorul Alf’s, care vor să-şi decoreze interioarele sau chiar să-şi amenajeze locuinţa într-un anumit stil şi, ca urmare, comandă garnituri întregi de mobilier; alţii sunt doar în căutarea unor afaceri bune. „Cei mai «periculoşi» sunt cei care n-au habar şi ar vrea antichităţi, pentru că au văzut ei că se poartă, dar ar vrea să fie «noi», aşa că se apucă să caute cu lupa micile defecte, inerente în cazul acestui tip de obiecte, şi apoi se tocmesc sau chiar renunţă“. În ciuda acestor mici nemulţumiri, Alexandru Feber nu regretă meseria pe care şi-a ales-o. Atâta doar „că obiectele vechi, şi în special cele de mobilier, nu pot fi ieftine. Mi-ar plăcea să fie accesibile cât mai multor oameni, să se dezvolte astfel gustul românilor pentru antichităţi, în detrimentul acestor mobile „de unică folosinţă“ care ne-au inundat.
48 mld. de euro era valoarea pieţei globale de obiecte de artă şi antichităţi în 2007
La cumpărături, în trecut
– Un set de mobilier de salon cu opt piese, din secolul XIX, este pus la vânzare la Hanul cu Tei pentru 13.400 de lei.
– Un colier din aur, argint, diamante şi smaralde de la începutul acestui secol poate fi achiziţionat de la Flash Antiques contra sumei de 2.300 lei.
– Un ceas de buzunar Louis Grisel costă, la magazinul Unistrade, 4.700 de lei.
