"Actualizarea informaţiilor despre stocul de produse şi preţuri trebuie să fie realizată permanent. Dacă acest update se face doar o dată pe zi, atunci informaţiile nu mai sunt de actualitate şi de aceea vedem atât de multe magazine care îşi abordează clienţii, imediat după ce aceştia comandă, ca să le spună că produsul lor nu mai este pe stoc sau că durează două zile până ce stocul este alimentat de la un alt furnizor. Avem şi exemplele fericite, de magazine cu produse de calitate, rugate de clienţi să îşi actualizeze informaţiile în site. Însă acestea sunt, realmente, situaţii fericite, în care clienţii sunt fideli brandului sau produsul nu se găseşte pe alte site-uri', explică Marius Panait, managing partner Entelion Software, compania care dezvoltă Teamshare.
Potrivit realizatorilor cercetării, implementarea unei platforme profesioniste de e-commerce îşi recuperează investiţia într-un interval de maximum 6 luni, iar magazinul online beneficiază imediat de informaţii actualizate referitoare la preţul produselor pe care le comercializează, stoc, facturi sau sold, eliminarea efortului manual de copiere a datelor dintr-un soft în altul, transparenţa datelor oferite clienţilor şi un acces mult mai facil la informaţiile despre produse.
Teamshare este o platformă de e-commerce integrată cu sisteme de contabilitate şi gestiune ERP, care se adresează atât clienţilor 'business to business' cât şi 'business to consumer'.
Platforma este folosită, în prezent, de peste 200 de clienţi din România şi ţări ca Marea Britanie, Franţa, Austria sau Rusia. Teamshare este dezvoltată de Entelion Software, companie cu capital 100% autohton, prezentă pe piaţa din România din anul 2003.
AGERPRES