Magazinul Cocor din centrul Capitalei ar putea fi inaugurat în luna mai a acestui an, potrivit unui raport publicat în cursul zilei de astăzi pe Rasdaq.
Astfel, conform acestuia, acţionarii Cocor SA, compania care deţine centrul comercial, au decis ca magazinul să fie deschis în luna mai doar dacă va avea un grad de ocupare de peste 85%. În caz contrar, inaugurarea ar putea avea loc abia în luna septembrie a acestui an.
„Se aprobă ca deschiderea magazinului Cocor să se facă în luna mai 2010, în situaţia în care gradul de închiriere depăşeste 85% din total suprafaţa închiriabilă, sau în luna septembrie 2010, dacă în luna mai gradul de ocupare este sub 85%”, se arată în raportul de pe Rasdaq.
De asemenea, raportul mai arată că acţionarii Cocor SA au luat decizia de a modifica graficele de rabursare a unor credite.