În cadrul companiei FAN Courier se desfășoară cu succes și Fundația FAN Courier, un proiect promițător în cadrul căruia binele primează. Directorul Executiv al acestei asociații, Magda Popescu, a acordat un interviu Revistei Capital în cadrul căreia a vorbit despre activități, despre cât de important este să prețuim trecutul, dar și educația.
Magda Popescu, despre importanța trecutului în prezent
Întrebare: Care este cel mai important proiect implementat în 2023 de către departamentul pe care îl coordonați?
Răspuns: Cel mai important proiect nou este proiectul intersectorial Memoria Națională care își dorește reintroducerea în circuitul public a fondurilor destructurate din patrimoniul Bibliotecii Naționale. Fondurile destructurate sunt acele fonduri intrate în colecțiile Bibliotecii, încă de la reînființarea sa în 1955, pentru care, din motive obiective, nu au putut fi menținute organizarea și conservarea conform tuturor regulilor biblioteconomice și care au crescut constant de-a lungul timpului.
Principala cauză a acestei stări de fapt a fost absența unei infrastructuri corespunzătoare misiunii sale patrimoniale – un sediu adecvat, resursele financiare și umane necesare. Ele sunt formate din 4.430.000 unități bibliografice aflate în 14 depozite cu o suprafață de 4.482 m2.
Un proiect cu accent pe viitor
Întrebare: Care este cel mai mare proiect din carieră dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?
Răspuns: Cel mai mare și important este proiectul de burse Elev la Liceu împreună cu extensia sa, Student la Facultate. Este programul de baza al Fundației FAN Courier, lansat chiar de la începutul activității noastre, care a ajuns anul acesta la a șasea generație. Acest program se adresează elevilor de clasa a VIII-a din zonele rurale care au intrat la liceu la oraș și nu au resursele financiare necesare pentru a putea urmă liceul.
În anii 2022 și 2023, prima și a două generație de bursieri „Elev la Liceu” au absolvit liceul și au dat examen la facultate și au intrat la facultate pe locurile fără taxa, arătând importantă acestui proiect în dezvoltarea educațională și umană. Inovația programului constă în faptul cabursele se acordă direct minorilor în contul lor deschis la bănci diferite, banii putând fi gestionați chiar de către minori prin cardul lor personal.
Astfel, o consecință foarte importantă a acestui proiect este responsabilizarea bursierului din punct de vedere financiar. De asemenea, nivelul burselor nu are legătură cu media elevului, ci cu nivelul cheltuielilor, fiecare elev având la dispoziție o suma de bani ce ii acoperă chelutielile menționate mai sus. Aceste program a demonstrat că luând presiunea financiară de pe umerii elevilor, aceștia vor străluci educațional.
Un 2024 aglomerat pentru Fundația FAN Courier
Întrebare: Care sunt proiectele prevăzute pentru 2024?
Răspuns: Întrucât noi credem în stabilitate și continuitate, în 2024 vom continuă proiectele începute de-a lungul anilor pentru a le vedea crescând organic în continuare și pentru a putea avea impactul optim.
Întrebare: Care sunt cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat în ultimul an?
Răspuns: Nu știu dacă provocările diferă atât de mult de la an la an. În principiu sunt aceleași, existența unui buget în care trebuie să te încadrezi și menținerea unui echilibru între buget și nevoile organizației, care cresc de la an la an, provocările beneficiarilor, asta însemnând nevoile lor diferite și soluțiile care trebuie adaptate pentru aceste nevoi și adaptarea la un climat social în continuă schimbare.
Întrebare: Ce provocări ați avut în relația cu administrația locală sau centrală?
Răspuns: Nu am avut provocări pe acest palier întrucât nu avem proiecte în care ne intersectăm în profunzime.
Cum decurge viața unui om angajat în a face bine
Întrebare: Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Răspuns: Este o muncă cu multe satisfacții, dar și cu mult consum emoțional și trebuie să dezvolți un echilibru în interior, altfel poți fi copleșit astfel încât să ajungi repede în burnout. Însă cel mai important sfat este acela de a relaționa de la om la om și să nu uite asta niciodată.
Întrebare: Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
Răspuns: Dispariția creditului fiscal acordat companiilor pentru susținerea ONG-urilor și intrarea într-o lumă nouă în care filantropia se va face din bani personali, lucru care va reașeza și criteriile de evaluare a proiectelor,
Importanța banilor în munca din domeniul societății civile
Întrebare: Bani. Ce vă spune acest cuvânt?
Răspuns: Banii sunt importanți pentru că te ajută să creezi o lume mai bună de la nivel individual până la cel general, dar în același timp pot avea și un caracter distrugător,
Întrebare: Ce părere aveți despre micromanagement? Care sunt avantajele și dezavantajele lui?
Răspuns: Că să nu faci micromanagement, întâi trebuie să treci prin el și renunțarea la el ar trebui să vină că o evoluție firească în dezvoltarea ta că om și profesionist.Evident că atunci când ești la început de carieră și ai prima echipa în subordine există o tendința de a face micromanagement, însă un bun profesionist și un om care are conștiința propriei valori și siguranță de sine în profesie va realiza că acest tip de management nu duce la rezultate pozitive ci din contra le încetinește.
Valorile istorice
Întrebare: În parteneriat cu Biblioteca Națională a României (BnaR), Asociația ”Free Miorița” și Centrul de Iradieri Tehnologice ”IRASM”, Fundația FAN Courier participă la reabilitarea și reintroducerea în circuitul public a fondurilor destructurate – carte și manuscrise – deținute de Biblioteca Națională a României (BNaR) de peste 70 de ani. În acest sens, cât de important este, în viziunea dumneavoastră, că oamenii să țină să-și păstreze valorile și istoria?
Răspuns: Eu nu cred că viitorul poate să fie rupt de trecut, iar pentru a înțelege cine ești că parte dintr-o societate care a avut parte de o multitudine de experiențe pozitive și negative care au avut impact în mentalul colectiv, impact care ne influențează în fiecare zi la nivel individual și general, este important să îți cunoști trecutul și să înveți lecțiile istoriei.
A nu îți conservă și explora trecutul, a nu îți înțelege și cunoaște istoria, este că și cum te–ai trezi în mijlocul unui drum nou, nu știi cum ai apărut acolo și nu știi în ce direcție trebuie să o iei.