Maghiarii au dat marea lovitură la alegerile locale. Potrivit ultimelor informații, aceștia au reușit o mobilizare fără precedent, astfel că au câștigat zeci de primării din județul Mureș.
Preşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc a anunțat că în urma alegerilor locale care au avut loc în acestă duminică, Uniunea a reușit să câștige 40 de primării în judeţ, inclusiv cele ale municipiilor Târgu Mureş şi Reghin.
Totodată, acesta s-a declarat dezamăgit de faptul că Ghindariul nu a putut fi recoperat.
„Aş dori să mulţumesc alegătorilor care au obţinut aceste rezultate. Ceea ce este important, UDMR a reuşit nu numai să îşi păstreze funcţiile de primar din judeţ, ci a reuşit chiar să-şi întărească poziţia conducătoare în acest judeţ. În acest moment avem 40 de primari (din 102 unităţi administrativ teritoriale, n.r.) care au câştigat, dintre care 38 care au pornit ca şi candidaţi UDMR, iar doi independenţi care au fost susţinuţi de UDMR.
Aici aş spune că am câştigat Târgu Mureşul, am câştigat Reghinul şi am câştigat Breaza, locuri în care de foarte mult timp nu am mai avut primar. Pe lângă aceasta, singurul loc unde am fi dorit, dar nu am reuşit să recuperăm, este Ghindari, unde a rămas primarul în funcţie”, a declarat Peter Ferenc.
În același timp, liderul UDMR Mureş a mulţumit pentru mobilizare echipei de campanie, candidaţilor UDMR, parlamentarilor şi europarlamentarului Vincze Lorant.
Potrivit numărătorii paralele a PNL, liberalii au obţinut 26 de primării, pierzând patru dintre acestea faţă de anul 2016.
De asemenea, în același conetxt, Soos Zoltan este declarat primarul UDMR al Târgu-Mureş, un oraş cu un trecut marcat de sensibilităţi etnice. Zoltan anunţase că va candida independent dar până la urmă a participat la alegeri pe lista UDMR.
Soos Zoltan avea 13.000 de voturi, faţă de 4.600 Claudiu Maior (Pro România) şi 3.500 Theodora Benedek (PNL), contracandidaţii săi, conform BEC. Ulterior numărătoarea a ajuns la 25.000 pentru Zoltan.
Prezenţa la vot a fost de 49%. Înainte de alegeri Benedek era dată drept favorită, având şi sprijinul comunităţii rrome.
Kelemen Hunor era optimist
Se pare că aștepătrile UDMR au fost mult mai mari. Astfel că, duminică, presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, dupa inchiderea urnelor, ca alegerile locale au fost organizate bine si ca participarea la vot a fost buna, in conditii de pandemie.
De asemenea, el susținea faptul că UDMR va câștiga peste 200 de primării.
„Alegerile locale au fost organizate in conditii speciale, extrem de atipice. Noi am constatat ca a fost o organizare buna si, respectand regulile, a fost o participare comparativa cu cea din 2016 la alegerile locale. (…) Sunt cateva judete unde noi am avut candidati, judete in care participarea a fost mai mare decat media nationala, cum este judetul Mures, judetul Bihor, judetul Salaj si Satu Mare, aproape de nivelul national.
Din acest punct de vedere, noi consideram ca in aceste conditii speciale a fost o participare buna”, a spus Kelemen Hunor.
El a mai spus ca deocamdata nu are date suficiente, dar crede ca UDMR va castiga peste 200 de primarii, precum si patru consilii judetene.