Viktor Orban va participa la Universitatea de vară „Tusvanyos”

Sandor Krisztina, președintele executiv al Consiliului Național Maghiar din Transilvania și responsabil cu programul politic al taberei, a precizat că, la fel ca anul trecut, cei care doresc să asiste la prelegerea susținută de Viktor Orban trebuie să se înregistreze în prealabil.

În 2023, organizatorii au solicitat pentru prima dată înregistrarea spectatorilor, inclusiv a jurnaliștilor acreditați, după ce mai mulți membri ai unor organizații românești și-au anunțat intenția de a asista la discursul premierului maghiar la Băile Tușnad. Aceștia au ajuns la Băile Tușnad, dar nu li s-a permis accesul în zona în care premierul Ungariei se adresa participanților.

„Nu ştim dacă ei se pregătesc (organizaţiile româneşti – n.red.), dar noi ne pregătim pentru ziua de sâmbătă (în care Viktor Orban va susţine discursul – n.red.) şi, cum a fost şi în anul trecut, vom cere înregistrare prealabilă de la toţi cei care vor să participe la discurs. Şi, dacă ştim că cineva vrea să vină să facă provocare la faţa locului, nu-i acceptăm înregistrarea”, a spus Sandor Krisztina.

Ca în fiecare an, șeful Executivului de la Budapesta va fi însoțit la prezentarea prelegerii sale de Nemeth Zsolt, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Ungariei, și de Tokes Laszlo, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania.

Viktor Orban a absentat o singură dată de la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, spun organizatorii evenimentului.

Potrivit lui Sandor Krisztina, mottoul din acest an al evenimentului este „Pe drumul drept” şi reprezintă un „mesaj de întărire” pentru comunitatea maghiară din Transilvania.

„Anul acesta, mottoul Universităţii de Vară de la Băile Tuşand ‘Tusvanyos’ este ‘Pe drumul drept’. Este, într-un fel, un mesaj de întărire, mai ales pentru noi, cei care trăim aici, în Transilvania. Credem că, dacă ne uităm pe procesele şi fenomenele care se desfăşoară în Europa de Vest şi chiar în întreaga lume, putem să susţinem clar că acum suntem pe locul mai favorabil al Europei. Mottoul, de fapt, este un mesaj de întărire pentru comunitatea noastră care trăieşte aici şi pentru comunitatea din Europa Centrală.

Tot ceea ce se desfăşoară acum, în contextul european şi în contextul mondial, cu războiul din vecinătate, noi trebuie să fim mândri de faptul că suntem astăzi, aici, şi putem să trăim în pace, până acum, şi putem să ne bucurăm de investiţiile şi de procesele de dezvoltare care s-au realizat în ultimii 33 de ani, aici, în această regiune a Europei”, a explicat el.

Viktor Orban
SURSA FOTO: Facebook, Viktor Orban

Ea a menționat că programul Universității de Vară de la Băile Tușnad este unul „încărcat politic”, unde poți întâlni „cei mai mulți politicieni pe metrul pătrat”.

La eveniment vor participa numeroși invitați din partea Guvernului Ungariei, inclusiv miniștri, secretari de stat, europarlamentari, precum și reprezentanți ai comunității maghiare din România și ai maghiarilor din alte țări, în timp ce numărul invitaților români este foarte redus.

Politicienii români nu prea participă la acest eveniment

Referitor la acest aspect, Sandor Krisztina a declarat că în anii electorali, politicienii români „nu prea au curajul să vină la Tusvanyos”, deoarece acest lucru nu este perceput bine de către alegătorii lor.

„De când organizăm Universitatea de Vară, se poate vedea că în anii alegerilor, acei români care sunt în primul şir al politicii române, deci sunt oameni importanţi care trebuie să se pregătească de alegeri, nu prea acceptă invitaţia la Tusvanyos.

Au fost câteva excepţii, cum a fost domnul Traian Băsescu sau chiar şi Adrian Năstase, dar acestea au fost mai mult excepţii”, a spus Sandor Krisztina.

Ea a recunoscut că, chiar și în anii în care nu sunt programate alegeri, politicienii români nu participă la Universitatea de Vară de la Tusvanyos, deși consideră că ar trebui să existe un dialog româno-maghiar.

Printre invitații români care vor lua parte la eveniment se numără fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu și președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Temele abordate la Universitatea de vară „Tusvanyos”

În ceea ce privește temele abordate la Universitatea de Vară Tusvanyos, Sandor Krisztina a afirmat că vor avea loc discuții pe subiecte politice, cum ar fi analiza alegerilor locale și europarlamentare, precum și dezbateri referitoare la alegerile parlamentare din toamnă.

De asemenea, vor fi organizate mese rotunde cu politicieni maghiari din Bazinul Carpatic, care sunt „elemente constante în agenda politică a Universității de Vară”, și dezbateri legate de președinția Consiliului Uniunii Europene, deținută în prezent de Ungaria.

În program vor fi incluse și teme economice, schimbările climatice, precum și subiecte referitoare la conflictul din Ucraina sau la conflictul palestiniano-israelian, conform sursei citate.

Vor exista 500 de programe, cu participarea a aproximativ o mie de invitați

Ileana Popa, organizatoarea principală a evenimentului, a menționat că la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad vor avea loc 500 de programe, cu participarea a aproximativ o mie de invitați.

Programele pregătite de organizatori, în colaborare cu 76 de parteneri, vor avea loc în 34 de corturi, fiecare având tematici diverse, inclusiv economice, politice, culturale, gastronomice și sportive. Pregătirile pentru eveniment implică 300 de organizatori.

Traducerea discuțiilor va fi asigurată în corturile principale și în cele în care vor fi invitați români, iar unde este cazul, va exista și traducere în limba engleză pentru participanții străini.

În fiecare zi se vor încheia activitățile cu concerte susținute de trupe cunoscute din Ungaria și Transilvania.

Universitatea de Vară și Tabăra Studențească de la Băile Tușnad, ajunsă la cea de-a 33-a ediție, este organizată de Consiliul Tineretului Maghiar din România și Fundația Pro Minoritate din Ungaria, având Consiliul Național Maghiar din Transilvania ca partener principal.

Evenimentul este cunoscut membrilor comunității maghiare sub numele de „Tusványos”, abrevierea fiind formată din numele contopite ale celor două localități în care a avut loc inițial, respectiv la Bálványos și ulterior la Băile Tușnad.