Klaus Iohannis a stârnit o nouă controversă, după ce i-a întors spatele și l-a lăsat să aștepte pe premierul Viktor Orban, la sosirea la summitul Comunității Politice Europene desfășurat la Budapesta. Președintele român a fost criticat de mai mulți politicieni.
Klaus Iohannis a atras mai multe critici dure după comportamentul de care a dat dovadă în Ungaria. Președintele român i-a întors spatele și l-a lăsat să aștepte pe premierul Viktor Orban, la sosirea la summitul Comunității Politice Europene desfășurat la Budapesta.
Klaus Iohannis a stârnit o nouă controversă
Președintele român a fost așteptat la summit de premierul maghiar Viktor Orban. Totuși, Iohannis i-a întors spatele imediat ce a coborât din mașină, în loc să dea mâna cu el.
Ulterior, și-a aranjat sacoul și a schimbat câteva vorbe cu șefa de protocol de la Cotroceni, lăsându-l pe premierul ungar să aștepte. Abia apoi s-a întors și l-a salutat pe Orban, care aștepta și zâmbea în tot acest timp.
În urma acestui moment controversat, președintele român a fost criticat de mai mulți politicieni. Printre cei care au reacționat se află și senatorul UDMR Tanczos Barna.
El a declarat pentru B1 TV că „este inadmisibil un asemenea comportament din partea domnului președinte”. Senatorul a subliniat apoi că „nouă din zece români cu siguranță nu și-ar întoarce spatele nimănui în felul acesta, indiferent dacă vorbim de un președinte de țară, de un premier, de un om simplu”.
Tanczos Barna spune și că „avem și noi dreptul să vrem un președinte educat”.
„Domnul Iohannis a vrut de la bun început o Românie educată. Avem și noi dreptul să vrem un președinte educat. Este inadmisibil un asemenea comportament din partea domnului președinte și nu cred că UDMR are o problemă cu modul în care s-a comportament dl președinte, ci românii!
Nouă din zece români cu siguranță nu și-ar întoarce spatele nimănui în felul acesta, indiferent dacă vorbim de un președinte de țară, de un premier, de un om simplu”, a declarat Tanczos Barna pentru B1 TV.
Nu se face așa ceva
Senatorul a subliniat apoi că „nu se face așa ceva”, în contextul în care președintele era așteptat de premierul unei țări.
„Nu se face așa ceva și eu nu pot să cred că domnul Iohannis nu știe protocolul, că era așteptat de premierul unei țări, nu știa ce se întâmplă după ce coboară din mașină. Astea sunt deja reflexe formate la toți demnitarii. Când ajungi la asemenea nivel, te așteaptă cineva și nicio altă persoană adusă cu mașina acolo nu s-a comportament cum s-a comportat domnul Iohannis. (…)
Aduceți-vă aminte că, înainte să fim scoși de la guvernare, a mai venit un semnal cu două zile înainte: când am fost la Cotroceni, la întâlnirea cu președintele, nu a dat mâna cu noi”, a declarat senatorul UDMR.
Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a participat joi, 7 noiembrie, la cel de-al cincilea Summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), care s-a desfășurat la Budapesta.
Deputata PSD Cristina Rizea a declarat că este la final de mandat și nu-i mai pasă
Deputata PSD Cristina Rizea a venit cu o altă explicație. Ea spune că președintelui „nu-i mai pasă” deoarece este la final de mandat și „nu a obținut nicio funcție nici pe la Bruxelles, nici pe unde și-a mai dorit”. Totodată, ea a amintit de un alt moment controversat, când a aruncat paltonul pe mașină.
„Pur și simplu, eu cred că nu-i mai pasă, având în vedere că mandatul lui se încheie în curând. Să ne aducem aminte, apropo de scuzele pe care încearcă colegii dânsului de la PNL să le găsească, despre acel gest cu paltonul aruncat pe mașină. Pur și simplu ăsta e caracterul, doamnă!
A putut să mimeze în anumite situații, a putut să-și urmeze interesul, dar acum că mandatul lui se termină, că nu a obținut nicio funcție nici pe la Bruxelles, nici pe unde și-a mai dorit dânsul, cred că pur și simplu nu-i mai pasă”, a declarat Cristina Rizea la B1 TV.
Situația a atras o reacție din partea Poliției maghiare
Mai mult, situația a atras o reacție din partea poliției maghiare. Autoritățile din Ungaria au transmis că nu l-au „învârtit inutil pe președintele României prin Budapesta”, așa cum s-a vehiculat.
Imaginile oficiale îl arată pe Klaus Iohannis în momentul în care ajunge la summit-ul din Budapesta. Președintele român era așteptat de Viktor Orban. Totuși, Iohannis i-a uimit pe toți când a coborât din mașină.
Imediat ce a ieșit din vehicul, îi întoarce spatele premierului maghiar și stă așa timp de aproape 20 de secunde. Își aranjează sacoul și schimbă câteva vorbe cu șefa de protocol de la Cotroceni.
După acest moment controversat au apărut primele speculații din presa din Ungaria.
Presa din țara vecină a scris că gestul făcut de Iohannis ar fi avut legătură cu posibilă întârziere a coloanei oficiale, care a fost chiar plimbată prin oraș.
Aceste speculații sunt contrazise chiar de poliția din Ungaria
Totuși, aceste speculații sunt contrazise chiar de poliția din Ungaria. Oficialii spun că nu s-a pus problema, deoarece a existat un protocol clar. Mai prrecis, coloanele oficiale au mers într-o anumită ordine și oficialii nu au fost puși să meargă pe jos din locul în care au fost luați până la summit.
Presa din Ungaria a amintit de un alt moment în care Iohannis și-a atras critici. În 2015, președintele României a aruncat nervos paltonul pe mașină, după ce a așteptat timp de mai multe secunde să fie luat de o persoană de lângă el.