Magistraţii au decis că nu au competenţa să soluţioneze dosarul Revoluției, în care Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, printre alții, sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Astfel, a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel București.
Sentința definitivă a fost dată în ziua de vineri, 24 februarie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
„În concret, s-a constatat că în perioada 22 decembrie 1989, orele 16.00 – 30 decembrie 1989, unul dintre inculpaţi (n.red. Ion Iliescu) nu a deţinut funcţia de şef al Guvernului României, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi, ulterior, de preşedinte al aceluiaşi organism, iar un alt inculpat (n.red. Gelu Voican Voiculescu), în perioada 22 decembrie 1989, orele 16.00 – 27 decembrie 1989, nu a deţinut funcţiile de membru al Guvernului României, respectiv de viceprim-ministru, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organ central de putere distinct de instituţia Guvernului României.
În consecinţă, faţă de funcţiile deţinute de inculpaţi în perioadele menţionate, în raport cu dispoziţiile Codului de procedură penală care reglementează competenţa după calitatea persoanei, a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti”, a arătat ÎCCJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului
„Trimite cauza având ca obiect rechizitoriul nr. (…) din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secția Parchetelor Militare, referitor la inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu şi gl. (rtr.) Rus Iosif, Curţii de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare”, se arată în sentință.
De asemenea, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Printre altele, onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Iliescu Ion, (avocat Hangu Popescu Dorin), Voiculescu Voican Gelu (avocat Miron Robert Florinel) şi gl. (rtr.) Rus Iosif (avocat Popescu Maria), în sumă de câte 500 lei se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.
Fostul președinte al României nu a mai venit fizic la audierile în Dosarul Revoluției
Potrivit surselor juridice, fostul președinte al României nu se mai poate deplasa de o bună perioadă de timp și utilizează un cadru metalic.
Din cauza problemelor de sănătate, Ion Iliescu nu s-a mai prezentat la audieri la Parchetul General de luni de zile, fiind citat în instanță chiar luni, 20 februarie. Sursele judiciare susțin că acesta nu a pledat vinovat în Dosarul Revoluției. Acesta a spus în repetate rânduri că nu este vinovat pentru victimele de la Revoluție.
Fostul ministru din perioada lui Nicolae Ceaușescu va împlini vârsta de 93 de ani pe data de 3 martie 2023.