Magiunul de Topoloveni este kosher la export

Pe lângă cârnaţii de Pleşcoi şi pălinca de mere, ţara noastră a intrat în Europa şi cu magiunul de Topoloveni, unul dintre cele circa 2.000 de produse tradiţionale româneşti omologate. Retehnologizarea fabricii de magiun de la Topoloveni este unul dintre primele proiecte care au obţinut finanţare nerambursabilă, prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Istoria fabricii din Argeş seamănă cu aceea a multor altor unităţi de producţie, ajunse dup

Pe lângă cârnaţii de Pleşcoi şi pălinca de mere, ţara noastră a intrat în Europa şi cu magiunul de Topoloveni, unul dintre cele circa 2.000 de produse tradiţionale româneşti omologate.

Retehnologizarea fabricii de magiun de la Topoloveni este unul dintre primele proiecte care au obţinut finanţare nerambursabilă, prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Istoria fabricii din Argeş seamănă cu aceea a multor altor unităţi de producţie, ajunse după ‚89 ­într-o situaţie precară. În 2001, fabrica de magiun din Topoloveni, înfiinţată cu aproape un secol în urmă, intrase în lichidare. A fost cumpărată cu vreo trei miliarde de lei vechi de Bibiana Stanciulov, o femeie de afaceri din Bucureşti. „Am cumpărat-o din ambiţie, după ce un director al fabricii a încălcat un contract cu firma mea. Pe atunci,  făceam comerţ cu produsele fabricilor de conserve de legume şi fructe“, îşi aminteşte ea. Acum, fabrica are 25 de angajaţi, cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro pe an,  livrează produse marilor reţele comerciale din Capitală, este pe punctul de a intra pe pieţele din Israel (având deja certificat kosher), Canada, Italia şi Franţa şi de a deveni furnizor al casei regale din România. La un an după preluare, noua proprietară a primit din partea UGIR premiul „Marca de aur“ pentru calitatea produselor obţinute. „Asta m-a determinat să obţin înregistrarea ca indicaţie geografică protejată, care reprezintă un drept de autor. Numai noi putem produce magiunul de Topoloveni, singurul din câteva mii de produse româneşti înregistrate ca produse tradiţionale, care are astfel protecţie şi la nivel naţional, nu numai european“ explică Stanciulov.

Ruleta finanţărilor europene

„În 2007, am depus un proiect pentru a fi finanţat din fonduri europene, dar a fost respins. Un an mai târziu, acelaşi proiect a fost declarat eligibil. Nu am înţeles de ce, dar important este că am primit finanţare nerambursabilă pentru jumătate din valoarea totală a proiectului, de 500.000 de euro“, povesteşte proprietara fabricii. În aprilie 2008 a depus dosarul, iar aprobarea de finanţare a primit-o după cinci luni. Însă, pentru a putea solicita fonduri europene, a trebuit să facă în prealabil investiţii de un milion de euro, pentru a mări capacitatea de producţie şi a aduce fabrica la standardele cerute. Firma de consultanţă care a făcut proiectul a primit 8% din valoarea acestuia. Cofinanţarea a acoperit-o printr-un credit bancar pe patru ani de la BCR, BEI şi Fondul de Garantare al IMM. Utilajele au fost achiziţionate prin licitaţie, din Italia, iar prima cerere de plată s-a făcut în urmă cu o săptămână. În condiţii de criză, însă, fondurile europene sunt cu două tăişuri. Problema constă în partea de cofinanţare: „Proiectul a fost aprobat la un curs de 3,7 lei/euro. Astăzi, cursul este de peste 4,2 lei şi cine ştie unde va ajunge până la final. Contribuţia proprie ar putea creşte de la 50 la 80%“, se teme Bibiana Stanciulov.

Carte de vizită

– Bibiana Stanciulov s-a născut în 1953
– În 1974, a absolvit Facultatea de filosofie-sociologie
– Între 1990 şi 1993 a fost redactor la Radio România Actualităţi
– Din 1993 până în prezent, director ­general al Sonimpex Serv Com.