Magiunul de Topoloveni va fi prezent din 2013 pe pieţele din Finlanda, Elveţia şi Japonia datorită unui proiect european derulat de compania Sonimpex, în colaborare cu parteneri din Grecia şi Italia.
‘Există şansa ca România să absoarbă acei 730.000 de euro, bani alocaţi de Uniunea Europeană pentru promovarea produselor tradiţionale cu indicaţie geografică protejată (IGP), pentru că am reuşit, în sfârşit, să constituim un grup de producători cu doi parteneri din Grecia şi Italia. Vom depune dosarul la 30 septembrie 2012 şi sperăm ca în 3-4 luni să înceapă derularea acestuia’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al companiei Sonimpex, Bibiana Stanciulov.
Proiectul se va derula pe pieţele din Finlanda, Elveţia şi Japonia, timp de doi ani, unde vor fi organizate târguri şi expoziţii cu degustare de produse, finanţarea fiind asigurată în proporţie de 50% de UE, 30% de Ministerul Agriculturii şi 20% de producător. Condiţia esenţială era existenţa unei asocieri între cel puţin doi producători cu IGP pentru accesarea acestor fonduri europene. Cum în România doar magiunul are IGP, Sonimpex a fost nevoită să apeleze la parteneri din Grecia şi Italia, care au venit cu un sortiment de brânză, respectiv din carne. Cei 730.000 de euro sunt banii alocaţi strict pentru România, celelalte două ţări având sume similare pentru aceste tip de proiect.